Silviu Prigoană și-a adus aminte de momentul în care viața lui s-a schimbat complet. În urmă cu 36 de ani, Prigoană a suferit un accident de muncă în urma căruia a rămas fără un picior. Viața însă nu l-a menajat și pe lângă această problemă i-a mai adus câteva necazuri.
Pe când avea doar 22 de ani, Silviu Prigoană lucra ca frigotehnist, la o fabrică din Gherla. În timp ce-și făcea treaba, la un moment dat, un grătar s-a rupt iar afaceristul a căzut într-o mașină de tocat. Unul dintre picioare îi fusese tăiat. Imediat după accident a fost dus de urgență la spital, loc a stat internat timp de trei luni. Medicii au fost nevoiți să-l opereze de trei ori și a fost chiar și în situația de a-și pierde viața.
„Mi-am pierdut piciorul într-un accident de muncă. La ultima operație, am avut un mic incident, era să nu mă mai trezesc din ultima anestezie, am fost în moarte clinică vreo 8 minute, m-au resuscitat cu greu. Un an am umblat în cârje, până când mi s-a făcut prima proteză”, a spus Prigoana la Pro Tv.
După ce timp de un an a fost nevoit să umble cu ajutorul unor cârje, afaceritului i s-a pus o proteză din lemn. Însă, din cauza faptului că era destul de grea îi era dificil să se deplaseze cu ea. S-a chinuit, a luptat și a îndurat toate durerile și greutățile timp de zece ani, până când și-a deschis un centru de protezare. Având un suflet de antreprenor, s-a gândit că mai sunt foarte multe persoane în aceeași situație ca el și și-a dat seama că poate face ceva pentru a le oferi ajutor. Așa a ajuns ca în 1995 să deschidă propriul centru de protezare, la Cernica.
Afaceritul a fost nevoit să lupte cu încercările vieții încă de la o vârstă foarte fragedă. Și când spera că toate au intrat pe făgașul normal, viața i-a demonstrat că încă nu a văzut totul. După opt ani de la prima căsătorie, politicianul a rămas văduv. Femeia care l-a făcut pentru prima dată tată a decedat pe când afaceristul avea doar 30 de ani. Din cauza unei boli incurabile prima soție a lui Silviu Prigoană s-a stins din viață lăsându-l pe acesta cu doi băieți: Honorius de 6 ani și Silvius de 2 ani și jumătate. Silviu Prigoană a reușit să depășească toate aceste obstacole prin muncă și ambiție. Silviu Prigoană mai are doi băieți din mariajul cu Adriana Bahmuțeanu, iar în prezent este căsătorit cu Mihaela Botezatu.