Noi amănunte șocante ies la iveală cu privire la Sabina Mircea, femeia care a fost omorâtă, băgată într-o valiză și incendiată pe un câmp de lângă Ghimpați. În ultimele mesaje pe care le-a trimis prietenilor, femeia anunța că are o nouă relație și intenționează să își ia copilul la București.
Mamă a unui copil bolnav, în vârstă de opt ani, este cea care a sfârșit într-un mod cumplit, pe marginea DN 6. Potrivit jurnaliștilor de la Antena 3, viața Sabinei s-a schimbat în urmă cu câțiva ani, atunci când s-a îndrăgostit de un tânăr din orașul Pantelimon (Ilfov) și s-a mutat cu acesta și cu familia lui. Atunci avea doar 23 de ani.
Bărbatul a povestit, potrivit aceleași surse, ce s-a întâmplat după ce Sabina a rămas însărcinată, iar el a acuzat-o că l-ar fi înșelat cu alți bărbați. Drept urmare, fiul Sabinei nu a fost recunoscut de acesta și a luat numele mamei sale.
În anul 2013, după ce Sabina a născut, iubitul ei a plecat în Spania și nu s-a mai întors, însă tânăra a rămas în casa familiei acestuia, în Pantelimon. Acolo a rămas până în vara acestui an, în cursul lunii iulie, atunci când Sabina a fugit de acasă și și-a abandonat fiul, care a rămas în grija familiei din Pantelimon, acolo unde se află și în prezent.
La sfârșitul lunii august, familia din Pantelimon a contactat-o pe Sabina pe Facebook Messenger, aceea fiind și singura dată când aceasta a răspuns.
„Sabina: Nu mai vin că m-am măritat.
Prietenă: Bun. Și cu băiatul cum rămâne?
Sabina: O să vin să îl iau.
Prietenă: Păi vino, Sabino. Că eu nu mai pot să stau cu el, că plec afară.
Sabina: O să vin să îl iau.
Prietenă: Păi când, Sabino? Am eu vreo obligație față de tine? Am stat și eu atâta timp cu el”, a fost discuția dintre Sabina și cea care avea grijă de fiul ei”.
Conform unor surse, tânăra ar fi fost supusă unor perversiuni sexuale, iar în timpul acestora ar fi suferit mai multe răni, inclusiv o coastă ruptă, care i-ar fi perforat un plămân.
Potrivit anchetatorilor, criminalul, care ar fi putut avea și complici, a folosit o dubă sau un taxi pentru a transporta valiza pe câmp, acolo unde a turnat benzină pe ea și apoi i-a dat foc.
Dan Antonescu, criminolog, spune însă că totul indică o legătură apropiată între victimă și autor și este încredințat că nu va mai trece mult timp și asasinul va fi identificat și el.
„Partea cea mai grea, obositoare, a anchetei a trecut, adică identificarea victimei, și acum se merge concentrat pe autor. Locul unde a fost comisă crima este în strictă legătură cu autorul, motiv pentru care autorul a fost obligat să transporte acel cadavru din locuința respectivă, fie a lui, fie a unui apropiat, fie un garaj, fie un loc de muncă, oricum, ceva, un loc, pe care pe el l-ar fi incriminat dacă victima ar fi fost găsită acolo sau chiar și în locuința victimei, pentru că înseamna că era un obișnuit al victimei și firesc ar fi intrat în vizorul anchetatorilor, dacă ea ar fi fost găsită în locuința ei”, a explicat Dan Antonescu la Digi24.