Primarul comunei bihorene Popeşti, Dorin Curtean, a dat dovadă de inconștință. Edilul, acum diagnosticat cu noul coronavirus, a oficiat multe cununii civile, într-un spațiu închis, fără să poarte mască.
Bărbatul a fost tot acest timp a fost asimptomatic, dar acum mirii pe care i-a cunoscuți vor fi obligați să stea și ei, la carantină.
„Am vrut să plecăm în concediu, aşa că ieri ne-am testat şi azi am aflat că eu sunt pozitiv, cu Covid, soţia nu. M-am izolat pentru 14 zile imediat ce am aflat rezultatul testării, în dimineaţa asta”, a spus primarul pentru ebihoreanul.ro
Primarul are o explicaţie puerilă pentru gestul său ilegal: „Ofiţerul de stare civilă mi-a spus că nu era obligatoriu să poarte masca persoana care oficiază cununia şi mirii. Eu n-am purtat, că îmi era mai uşor să vorbesc fără ea. În rest, am purtat-o”, a spus Curtean pentru aceeaşi publicaţie.
DSP Bihor a început ancheta epidemiologică şi toţi cei care au participat la cununii oficiate primar ar putea intra în carantină timp de două săptămâni.
Dorin Curtean îşi făcuse un obicei din a nu purta masca de protecţie atunci când oficia cununii, aşa cum se vede şi în mai multe fotografii postate pe Facebook. Purtarea măştilor în spaţii publice închise este obligatorie în toată ţara, nu doar în zonele cu incidenţă mare de infectare.