Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud din județul Alba, a anunțat în această după-amiază că a fost testat pozitiv cu coronavirus. În rândurile așternute pe Internet, edilul localității care a atras cele mai multe fonduri europene din țară a dezvăluit că are o formă ușoară a bolii care a apărut în urmă cu aproape un an în China.
Edilul a făcut anunțul privind infectarea sa cu virusul SARS-CoV-2 pe pagina sa oficială de Facebook. Gheorghe Damian a mai precizat că, la nivelul Primăriei Ciugud, a hotărât să fie testați pentru COVID-19 toți colegii și “vestea bună este că niciunul dintre ei nu a fost confirmat pozitiv. Testarea va fi însă repetată în zilele următoare pentru o siguranță deplină”.
“(…). Din nefericire, oricât de mult am încercat să respect măsurile sanitare de prevenire și combaterea a pandemiei, am fost diagnosticat și eu cu virusul SARS-COV-2. Din fericire starea mea de sănătate este bună și, potrivit medicilor, până acum toate premisele sunt că ar fi o formă ușoară. La nivelul Primăriei Ciugud am luat decizia testării tuturor colegilor și vestea bună este că niciunul dintre ei nu a fost confirmat pozitiv. Testarea va fi însă repetată în zilele următoare pentru o siguranță deplină. Vă anunț că activitatea Primăriei Ciugud continuă normal, însă cu măsuri sporite de siguranță. De asemenea, am decis dezinfectarea totală a clădirii administrative, care a avut loc în această dimineață, și sporirea tuturor măsurilor de protecție.
Vă mulțumesc tuturor celor ce sunteți cu sufletul alături de mine și de colegii mei și vă asigur de întreaga noastră recunoștință. Vă rog să aveți grijă de voi și de cei dragi, să purtați masca și să păstrați distanțarea socială. Împărtășesc cu voi cadoul pe care mi l-a trimis astăzi fetița unei colege din primărie și mă alătur mesajului ei spunându-vă că: «Totul va fi bine!»” este mesajul publicat de Gheorghe Damian pe contul oficial de Facebook, unde a distribuit celebra poză cu un curcubeu.
La alegerile locale din septembrie, Gheorghe Damian a câștigat al șaselea mandat consecutiv. În localitatea Ciugud, rata de infectare este de peste cinci persoane la mia de locuitori. Oficialii din cadrul Grupului de Comunicare Strategică au anunțat azi că România are 217.216 de persoane diagnosticate cu COVID-19, iar bilanțul morților a ajuns la 6.574 de oameni.