Italia a anunțat aseară noi măsuri pentru prevenirea răspândirii coronavirusului. În ultima vreme, cazurile de Covid-19 din Peninsulă au crescut alarmant.
Premierul italian, Giuseppe Conte, a anunțat aseară o nouă serie de măsuri pentru a stopa răspândirea virusului.
Astfel, se vor aplica restricții barurilor și restaurantelor și se va extinde munca de la distanță.
„Aceste măsuri vor trebui să ne permită să înfruntăm noul val de contaminări care loveşte sever Italia şi Europa. Nu putem pierde timp. Trebuie să punem în aplicare aceste măsuri pentru a evita un nou lockdown generalizat ce ar pune economia în pericol”, a declarat premierul, scrie Digi 24.
Restaurantele, care vor trebui să afișeze la exterior capacitatea maximă de primire, se vor închide cel mai târziu la miezul nopţii şi au voie să primească cel mult şase persoane la o masă, iar barurile vor trebui să închidă la orele 18.00.
Administraţia va trebui să ia măsuri pentru ca 75% dintre funcţionari să lucreze de la distanţă, regulă recomandată cu tărie şi sectorului privat.
Sărbătorile şi târgurile locale, foarte răspândite în Italia, vor fi, de asemenea, interzise.