După ce ieri s-a înregistrat un record negativ de infectări în România, astăzi, 8 octombrie, bilanțul total al cazurilor pozitive COVID-19 a ajuns la 145.700. În ultimele 24 de ore, potrivit informațiilor oferite de GCS, alte 3.130 de persoane au fost testate pozitiv. Acesta este noul record negativ!
Până astăzi, 8 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 145.700 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.130 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 584 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 5.247 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 07.10.2020 (10:00) – 08.10.2020 (10:00) au fost raportate 44 de decese (28 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Iași, Maramureș, Olt, Prahova, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces au fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 decese la categoria 50-59 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 12 decese la categoria de peste 80 de ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.491. Dintre acestea, 607 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.598.262 de teste. Dintre acestea, 30.191 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 18.626 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.565 la cerere.
Pe teritoriul României, 13.325 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.989 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 25.603 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 9 persoane.