Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul Organizației Mondiale a Sănătății, a lansat un avertisment înfiorător pentru omenire. “Ori ne salvăm cu toții, ori pierdem toți bătălia cu pandemia”, a spus oficialul în cadrul unei conferințe de presă. Conform celor mai noi informații, în lume există 31.668.128 de oameni care s-au infectat cu noul coronavirus, iar bilanțul deceselor a ajuns la 972.434.
Cunoscutul specialist a atras din nou atenția asupra importanței ca populația planetei să aibă acces la vaccinul anti-coronavirus. Directorul OMS a subliniat că scopul principal ca oameni din toate ţările să fie imunizați, nu toţi oamenii din doar câteva ţări. De asemenea, Organizaţia Mondială a Sănătății și-a propus să aibă 2 miliarde de doze de vaccin disponibile până la sfârşitul anului viitor.
“Ne scufundăm sau înotăm împreună, cea mai rapidă metodă de a încheia pandemia şi de a accelera redresarea economică este să ne asigurăm că în toate tarile sunt vaccinați unii oameni, nu toţi oamenii din unele ţări”, a afirmat dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, director OMS, relatează stirileprotv.ro.
“COVID-19 nu poate fi înfrântă de fiecare țară separat și pe rând, trebuie să împărțim cu toții vaccinul salvator în același timp. Omenirea nu a mai avut vreodată de-a face cu o miză de intervenție salvatoare de vieți la nivel global”, a declarat dr Richard Hatchett, CEO CEPI, conform sursei citată mai sus.
Potrivit informațiilor furnizate în această seară, în jurul orei 22:00, bilanțul morților din cauza SARS-CoV-2 a ajuns la 204.925 în SUA. Din păcate, aici, în câteva zile, se va trece de 7 milioane de cazuri de infectare. Oamenii de știință au spus că n-a trecut încă ce era mai rău. În mai bine de jumătate dintre statele americane crește numărul testelor pozitive, dar şi numărul deceselor.
“S-ar putea să urmeze o iarnă apocaliptică, îmi pare rău s-o spun”, a spus dr Peter Hotez, profesor Baylor College of Medicine, potrivit stirileprotv.ro.
Cei mai mulţi experţi cred că un vaccin împotriva coronavirusului ar putea fi disponibil pe scară largă abia la jumătatea anului 2021, adică la un an, un an şi jumătate după prima apariţie a virusului. 9 vaccinuri se află în faza finală a testelor clinice.
Conform agenţiei TASS, Rusia aşteaptă să înregistreze în octombrie un al doilea potenţial vaccin anti-COVID. În august, a fost brevetat primul ser rusesc, denumit Sputnik V, pentru uz local. Iar în septembrie, Moscova anunţa că fazele iniţiale ale testelor clinice au arătat că vaccinul produce un răspuns autoimun împotriva coronavirusului. Dar este nevoie de teste extinse, cu zeci de mii de voluntari, pentru a se dovedi eficacitatea şi siguranţa vaccinului.
Între timp, faza finală, a testelor clinice cu diferite vaccinuri, dezvoltate de compania chineză Cansinobio, a început în Pakistan. SUA, India, Brazilia, Rusia, Peru, Columbia și Mexic sunt cele mai afectate state de pandemia de coronavirus.