Coronavirus România 17 septembrie. Grupul de Comunicare Strategică a anunțat un număr de 27 de pacienți care au murit din cauza noului coronavirus în ultimele 24 de ore. Bilanțul pandemiei de COVID-19 este de 4.312 de decese. Cu o zi în urmă, 49 de persoane și-au pierdut viața.
CITEȘTE ȘI: ALARMĂ ÎN FRANȚA! 10.000 DE INFECTĂRI CU NOUL CORONAVIRUS ÎN ULTIMELE 24 DE ORE
În intervalul 16.09.2020 (10:00) – 17.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 27 de decese (18 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Călărași, Dâmbovița, Galați, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Vaslui și Municipiul București.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la categoria de peste 80 de ani. 26 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.960. Dintre acestea, 460 sunt internate la ATI.
VEZI AICI: 20 DE ELEVI, INFECTAȚI CU NOUL CORONAVIRUS! CINCI SUNT ÎN SPITAL, RESTUL…
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.160.669 de teste. Dintre acestea 24.025 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.292 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.733 la cerere.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 100 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 17 septembrie.