Au fost momente cumplite în Italia, în orașul Ancona, după ce mai multe explozii au băgat în sperieți locuitorii. În urma celor întâmplate, școlile și parcurile din zona respectivă au fost închise.
Locuitorii din Ancona au trăit momente de coșmar noaptea trecută, după ce mai multe explozii, dar și un incendiu uriaș s-au produs într-un port. Potrivit informațiilor oferite de presa italiană, câteva depozite, dar și numeroase camioane au fost de-a dreptul mistuite de incendiul violent. Din fericire, nu au fost raportate victime.
La fața locului au intervenit de urgență 16 echipe de pompieri, pentru localizarea și stingerea incendiului. Jurnaliștii italieni vorbesc despre lichidele inflamabile din depozitele care au luat foc, iar pe deasupra, în apropierea locului în care s-au produs exploziile se află o companie care produce nitrogen lichid, dar și o centrală electrică și o uzină de metan.
Din cauza celor întâmplate, primăria a ordonat „închiderea temporară a tuturor şcolilor, a universităţii, parcurilor şi instalaţiilor sportive din aer liber”.
Luni, sute de mii de elevi au început noul an școlar, însă de această dată sub semnul pandemiei de COVID-19. Îmbrăcați în uniforme, cu masca de protecție pe față, cu dezinfectantul în ghiozdan și încercând să înțeleagă ce este aceea distanțare socială, copiii au fost prezenți pentru a auzi primul clopoțel din anul acesta.