Flavia Teodosiu, avocatul lui Liviu Dragnea, face mare scandal! Femeia care îl reprezintă în instanță pe fostul lider al PSD a dezvăluit că starea de sănătate a lui Dragnea s-a înrăutățit, iar principala cauză este hernia de disc e care suferă.
Avocatul a acuzat abuzuri la adresa clientului său, considerând că, deși trebuie să i se acorde asistență medicală, acest lucru nu se întâmplă, încălcându-se astfel drepturile omului. Asta după ce semnalul de alarmă era tras de Codrin Ștefănescu, pe Facebook, apropiat al lui Dragnea.
„Clientului meu i s-a agravat starea de sănătate în ultimele trei luni, ca urmare a unor decizii injuste luate la nivel Administrației Naționale a Penitenciarelor, respectiv a Penitenciarului Rahova. Fac această declarație pentru a atrage atenția public asupra unor consecințe care pot deveni ireversibile. Afecțiunile clientului meu era cunoscute public. Are mai multe hernii la nivelul coloanei, o parte în zona cervicală, o parte în zona lombară. La sosirea acestuia în penitenciar, a prezentat la controlul medical documentele care atestă această condiție medicală, cât și altele, dar și care e stadiul fiecăreia dintre ele. De asemenea, pe parcursul detenției, a beneficiat de tratament pentru a ameliora durerile cauzate de herniile multiple, însă nicio măsură nu a fost luată pentru a preveni agravarea acestora”, spune Teodosiu.
Tot ea a dezvăluit că Dragnea a făcut cerere pentru consult medical, i s-a aprobat, dar fostul lider al PSD nu a ajuns nici acum la cabinet. În urmă cu trei luni, domnul Dragnea a făcut o cerere prin care solicitat să fie programat la un consult, deoarece durerile se agravaseră. Acesta a menționat că dorește ca toate costurile să fie suportate de către dânsul. Cererea a fost aprobată, programarea a fost stabilită. Domnul Dragnea, însă, nu a fost transportat la spital nici până astăzi, nu a primit niciun fel de explicație în acest sens”, a spus avocatul, joi dimineață.
CITEȘTE ȘI: LIVIU DRAGNEA ÎNCEARCĂ SĂ SCAPE DE ÎNCHISOARE. CE STRATEGIE A PUS LA CALE
„După convorbirea online pe care a avut-o și care a fost făcută publică, i s-a comunicat că nu va mai fi scos la muncă, fără să i se dea o explicație în acest sens. Situația se menține, din păcate, și astăzi. Explicațiile au venit după câteva zile, i-a fost comunicat că penitenciarul s-a autosesizat cu privire la convorbirea online și a fost declanșată o anchetă”, a mai spus Flavia Teodosiu.
Aceasta afirmă că sacţiunea a fost luată în baza unei decizii a ANP care ”nu are putere de lege şi care adaugă la lege în mod nepermis şi care prevede că nu pot fi folosiţi la muncă deţinuţii care sunt sancţionaţi disciplinar”.
”La ora actuală, sancţiunea stabilită de Comisia de disiplină a fost redusă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi şi judecătorul de suraveghere a privării de libertate de la Penutenciarul Rahova , în urma plângerii pe care am promovat-o. A fost admisă în parte, s-a redus la jumătate această sancţiune discuplinară, însă penitenciarul a înţeles să conteste la instanţă”, a adăugat Flavia Teodosiu.