De câte ori a ieșit Raed Arafat la terasă, în timpul pandemiei? Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a oferit un răspuns sincer.
În contextul pandemiei de coronavirus, Raed Arafat a ieșit de trei ori la terasă, fiind mulțumit de faptul că se respectau regulile impuse de autorități.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a mai mărturisit faptul că va merge la restaurant, atunci când acestea se vor deschide, însă doar în anumite condiții. (CITEȘTE ȘI: EFECTELE DEVASTATOARE ALE MUNCII DE ACASĂ, SEMNALATE DE SPECIALIȘTI! UNII DINTRE ANGAJAȚI SE CONFRUNTĂ CU DEPRESIA ȘI LIPSA DE PRODUCTIVITATE)
„Întrebare capcană… Deci, în anumite condiții și anumite situații, probabil. Eu, de la începutul pandemiei până acum am fost de 3 ori la terasă, în exterior. Când am fost, terasele erau foarte bine. Am văzut o respectare a măsurilor care erau impuse. Dacă nu erau respectate, eram primul care se ridica și pleca…
Acum, când intrăm în spațiu închis, în interior, riscul are o creștere, dar trebuie respectate regulile. Noi am avut discuții cu reprezentanții HoReCa. Interesul lor nu e numai să nu se infecteze vreunul dintre clienți. În primul rând este să nu se infecteze personalul lor, pentru că altfel închide restaurantul sau închide activitatea.
Interesul lor e clar să se respecte regulile. Aici și clienții trebuie să respecte regulile, iar clientului care nu respectă regula trebuie să i se ceară să plece. Cei care gestionează un restaurant sau un spațiu unde se servește masa, când văd că cineva nu respectă regulile nu trebuie să spună „nu am ce să fac”.
Cei care merg la restaurant trebuie să știe că este o limită – trebuie să vadă că nu este ocupată toată capacitatea. O să vedem cât stabilește Ministerul Sănătății, dar va fi în jur de 50% cel mai probabil. Deci capacitatea restaurantului nu poate fi ocupată la maxim.
Dacă vezi toate mesele pline, una lângă cealaltă, înseamnă că nu se respectă regulile. Dar nu cred că cineva va face acest lucru și cred că se va respecta această măsură. Poate se păstrează mesele, dar va fi scris pe unele „nu se stă la această masă”.
Chestia cu mănușile să știți că nu este o chestiune foarte necesară, ba, mai mult, dă un sentiment fals de siguranță. Mănușile nu sunt atât de importante, cât dezinfectarea. Faptul că ai mănuși pe mână, trebuie după fiecare client fie să te dezinfectezi, fie să schimbi mănușile.
Nici măcar cine le poartă nu este protejat, pentru că își atinge fața cu mănușa și tot acolo este. Așa că, mai degrabă, important este să observăm că chelnerii, ospătarii se spală pe mâini, se dezinfectează… Și astea le-am văzut la o terasă unde am fost. Chelnerul, după fiecare masă mergea la o butelie de dezinfectant și se dezinfecta”, a spus Raed Arafat, la Digi24.
Până astăzi, 29 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 85.833 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 37.388 de pacienți au fost declarați vindecați și 10.618 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.365 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 3.539 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. (VEZI ȘI: DEMISIE NEAȘTEPTATĂ LA DIGI24! CU ȘEFUL CĂRUI POST DE TELEVIZIUNE A SEMNAT UN ALT CONTRACT: “MI-AM DORIT CEVA NOU. AM VRUT O SCHIMBARE, IAR MIE…”)
În intervalul 28.08.2020 (10:00) – 29.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 32 de decese (25 bărbați și 7 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brașov, Caraș-Severin, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Suceava, Timiș, Tulcea, Vrancea și București.