Administrația Națională de Mateorologie (ANM) a emis o atenționare meteo de caniculă și disconfort termic. Temperaturile vor fi de 37 de grade în următoarele zile.
CITEȘTE ȘI: NELU TĂTARU A FĂCUT PRECIZAREA: CÂT LA SUTĂ DIN CEI INFECTAȚI CU NOUL CORONAVIRUS AJUNG LA TERAPIE INTENSIVĂ
Nu mai puțin de trei zile canicula şi disconfortul termic îi așteaptă pe români, așa cum a fost alerta meteo pe care Administrația Națională de Mateorologie a transmis-o.
Meteorologii au emis vineri un Cod galben de caniculă, valabil de vineri, 29 august şi până luni, 31 august, perioadă în care temperaturile maxime vor ajunge şi la 37 de grade Celsius.
NU RATA: VESTEA PE CARE ROMÂNII O AȘTEPTAU! CÂND APARE VACCINUL ANTI-COVID-19
Potrivit alertei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, canicula va cuprinde aproape întreaga ţară, mai puţin zona montană. Iar maximele vor fi de 37 de grade. „În intervalul menţionat, în zonele de câmpie și de podiș disconfortul termic va fi accentuat și local va fi caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor atinge 33-36 de grade și în jur de 37 de grade în regiunile sudice”, se arată în textul alertei Cod Galben de caniculă, potrivit antena3.ro.