OMS a transmis, în urmă cu puțin timp, că spera ca pandemia de coronavirus se întindă pe o perioadă mai scurtă de timp decât gripa spaniolă de la începutul secolului XX, care a durat mai puțin de 2 ani.
Tedros Adhanom Ghebreyesus, șeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, spune că scurtarea acestei perioade ține doar de găsirea unui vaccin. OMS a fost mereu prudentă în a avansa estimări privind durata pandemiei atâta timp cât nu există un vaccin cu eficienţă dovedită. Tedros a spus că în cazul gripei spaniole din 1918 “au fost necesari doi ani pentru a-i pune capăt”, potrivit Agerpres.
Citește și: Sunt liliecii responsabili pentru apariția coronavirusului? Iată ce au descoperit cercetătorii thailandezi
„Iar în situaţia în care ne aflăm acum, cu mai multă tehnologie, cu mai multă conectivitate, virusul a avut o şansă mai bună de răspândire, se poate mişca repede pentru că suntem mai conectaţi acum”, a declarat el în cadrul unei briefing de presă de la Geneva.
„Dar în acelaşi timp avem şi tehnologia, şi cunoştinţele pentru a-i pune capăt. Deci avem un dezavantaj al globalizării, apropierii, conectivităţii, dar şi un avantaj al tehnologiei mai. Aşa că sperăm să punem capăt pandemiei în mai puţin de doi ani”, a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus.
El a făcut apel la “unitate naţională” şi “solidaritate globală”. „Aceasta este cu adevărat cheia utilizării instrumentelor disponibile la maximum şi să sperăm că vom beneficia de instrumente adiţionale, precum un vaccin”, a adăugat el.
Peste 22,81 de milioane de oameni au fost infectaţi cu noul coronavirus la nivel global, iar 793.382 de oameni au murit din cauza pandemiei, potrivit unui bilanţ al Reuters.
Directorul Centrului de prevenire şi de luptă împotriva bolilor (CDC), Robert Redfield, a anunțat că speră ca pandemia COVID-19 să se încheie până în primăvara anului viitor.
El a făcut declarația în timp ce discuta despre evoluția recentă a pandemie și perspectivele pentru lunile următoare. “Sper ca demersurile pe care le facem pentru a stopa pandemia ne vor fi de folos în lupta cu gripa si alte virusuri respiratorii”, a explicat Redfield.
Imagine de Ajay kumar Singh de la Pixabay