Andi Moisescu este unul dintre cei mai iubiți și apreciați oameni de televiziune. Acum are tot ce-și dorește și o carieră de succes, însă puțini sunt cei care știu care a fost, de fapt, primul lui job, acre i-a adus și primul „salariu”.
Andi Moisescu nu a avut mereu viața pe care o duce acum. Juratul de la Românii au talent a muncit mult pentru a se afirma în lumea jurnaliștilor, însă până acolo, a îndurat multe și a fost nevoit să pornească de jos.
Așa cum vă spuneam, Andi Moisescu a pornit de jos și a muncit de mic pentru a ajunge la nivelul la care este acum. Mai exact, la vârsta de 17 ani, juratul de la Românii au talent a lucrat ca vânzător de ziare, job care îi aducea puțini bănuți în buzunar.
Cu toate acestea, parcursul lui Andi Moisescu a fost unul frumos, iar înainte de a intra în lumea televiziunii, acesta a predat matermatică. „Am predat doar în timpul facultății. N-am fost diriginte, dar i-am ținut locul unuia. Am dat și câteva teze. Pe unele le-am și corectat. Cred că am fost cam darnic cu notele, pentru că, după ce și-a aruncat un ochi peste nivelul lor, profesorul titular m-a rugat să le scad pe toate cu două puncte, fără să mai stau pe gânduri” a spus Andi Moisescu, în urmă cu ceva timp.
Acum este căsătorit cu Olivia Steer, dar înainte Andi Moisescu a avut o relație de cinci ani cu o tânără milionară în euro.