Nelu Tătaru a declarat, marți, că România nu ar fi trecut prin a doua cocoașă (nr. al doilea val de coronavirus) dacă s-ar fi respectat regulile luate după relaxarea din 15 mai.
Ministrul Sănătății a mai precizat și că dacă înainte asimptomaticii refuzau internarea, acum refuză externarea după ce văd evoluția bolii.
Citește și: ANM a emis un cod portocaliu de furtuni, valabil în 10 județe. Cum va fi vremea în Capitală
„Am văzut a doua cocoașă, a doua fază a primului val pandemic în care a fost mai agresiv decât în primul val. În condițiile în care avem un număr mare de cazuri, avem și o adresabilitate și o încărcare pe terapie intensivă.
Terapia intensivă este segmentul sanitar care trepidează la un moment dat: am plecat cu un număr limitat de paturi bine dotate, acum avem 1.034 paturi complet utilate, 473 cazuri la ATI. Este momentul pe care-l putem gestiona, dar nu lăsăm doar în baza corpului medical”, a spus ministrul Sănătății.
Totodată, Nelu Tătaru, a subliniat: „Când am făcut măsuri de relaxare, începând din 15 mai, le-am făcut în baza unei scăderi a numărului de cazuri. În măsura în care se respectau aceste reguli, nu trebuia să trăim a doua cocoașă”.
Nelu Tătaru a mai spus că, dacă în prima fază asimptomaticii cereau să fie externați deoarece nu voiau să stea în spital, acum medicii se confruntă cu un val de persoane asimptomatice care, după ce văd evoluția bolii, refuză să fie externate.
Întrebat despre raportarea doar a deceselor la nivel național în bilanțurile Grupului de Comunicare Strategică, ministrul a răspuns că „la decese raportăm la nivel național, pentru că avem o confidențialitate pe care trebuie să o păstrăm” și că aceste informații vin de la nivel local.
Totodată, ministrul Sănătății a subliniat că România a plecat de la un punct de testare și a ajuns la 133, existând astfel posibilitatea de a face 28.000 de teste pe zi.
Ministrul a mai spus că sunt 4.000 de cadre medicale infectate cu coronavirus, iar personalul medical „a făcut față”, însă este absolut necesar ca populația să evite îmbolnăvirea.
Nu rata: Guvernul pregăteşte o nouă Ordonanţă de Urgenţă. În ce condiţii se va desfăşura noul an şcolar
Cu privire la o simplificare a procedurii de donare a plasmei, Nelu Tătaru a răspuns că „sunt în lucru anumite metodologii, dar o recoltare de plasmă nu este un act banal, impune teste suplimentare”, făcând referire la testarea donatorilor, dar și a persoanelor care sunt în stare gravă și au nevoie de acest tratament.