Încă o persoană din Televiziunea Publică a fost infectată cu COVID-19, se arată într-un comunicat al TVR.
Potrivit TVR, a fost anunţat medicul de familie şi Cabinetul Medical al instituţiei, care au luat măsurile necesare în acest caz. Reprezentanții postului țin legătura în permanență cu cei infectați. (CITEȘTE ȘI: TRAGEDIE ÎN BISTRIȚA-NĂSĂUD! UN BĂRBAT A MURIT, IAR SOȚIA ȘI CEI TREI COPII AU AJUNS LA SPITAL ÎN URMA UNUI ACCIDENT GRAV)
„Datorită programului de lucru la domiciliu, acest al zecelea caz nu are niciun contact la locul de muncă. Facem precizarea că această persoană şi cele anterior depistate pozitiv sunt cazuri fără legătură între ele şi infectarea nu s-a produs în TVR. Este doar o evoluţie normală în condiţiile unei transmisii comunitare extinse”, se arată în comunicat.
Până astăzi, 15 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 69.374 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.328 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 2954 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 14.08.2020 (10:00) – 15.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 50 de decese (30 bărbați și 18 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Olt, Prahova, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vrancea,Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la categoria de peste 80 de ani.
47 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.