Guvernul a decis prelungirea stării de alertă pentru încă 30 de zile, începând cu data de 16 august. Raed Arafat a declarat vineri că nu vor exista noi restricții pe teritoriul României.
”Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta HOTĂRÂRE:
Art.1 Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 16.08.2020.
Art.2 Măsurile de prevenire și control a infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2, necesar a fi adoptate începând cu data de 16.08.2020, în contextul epidemiologic actual, sunt prevăzute în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3 Art. 1 din Hotărârea CNSU nr. 38 din 01.08.2020 se modifică și se completează după cum urmează:
„(1) Programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități în spații special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, cum sunt terasele, cluburile, barurile și alte asemenea, de la nivelul județelor Argeș, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Ilfov, Prahova, Galați și Municipiul București, nu poate începe înainte de orele 06.00 și nu poate depăși orele 24.00, ultima comandă putând fi preluată cel târziu la orele 23.00.
(2) În intervalul menționat la alin. (1), operatorii economici care desfășoară aceste activități, au obligația să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienți la numărul locurilor pe scaune, precum și a oricăror activități care presupun interacțiunea fizică între clienți, inclusiv dansul.”
Art.4 Se modifică și se completează art. 3, lit. r) din Hotărârea CNSU nr. 36 din 21.07.2020, după cum urmează: „r) membrii delegațiilor sportive internaționale care participă la competiții sportive organizate pe teritoriul României, în condițiile legii, oficialii forurilor sportive internaționale care organizează aceste competiții, precum și arbitrii delegați;”.
Art.5 După art. 3, lit. r) din Hotărârea CNSU nr. 36 din 21.07.2020, se introduce o nouă literă, după cum urmează: „r^1) sportivii români, care își desfășoară activitatea în alte state și care sunt convocați la loturile naționale pentru a reprezenta România la competiții sportive organizate în condițiile legii, membrii delegațiilor sportive românești care se întorc în 3 România de la competiții sportive internaționale, precum și oficialii și arbitrii români care au fost delegați la competițiile internaționale”.
Art.6 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora”, se arată în hotărâre.
Până astăzi, 14 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 68.046 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 31.920 pacienți au fost declarați vindecați și 7.497 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.415 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până astăzi, 2.904 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 13.08.2020 (10:00) – 14.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 44 de decese (29 bărbați și 15 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Caraș – Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 8 decese la categoria de peste 80 de ani.
43 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.