Specialiștii de la INSP au realizat o prognoză privind evoluția pandemiei de coronavirus în România. Iată care este prezumția îngrijorătoare.
Institutul Național de Sănătate Publică estimează că, peste o lună, în România ar putea fi peste 2.800 de noi cazuri de COVID-19 pe zi, dacă tendința actuală se menține. Secțiile de terapie intensivă ar putea fi ocupate la capacitate maximă, iar numărul zilnic de decese ar putea depăși 70.
Analiza a luat în calcul datele INSP pentru fiecare zi de la confirmarea primului caz, dar și o posibilă evoluție pentru următoarea lună, pentru data de 8 septembrie, scrie Digi 24.
Astfel, analiza a fost realizata pe baza datelor colectate în perioada 18.03-8.08.2020.
Dacă se analizează evoluția indicatorilor în perioada 1.06 – 8.08.2020 și prognoza estimată pentru 8.09.2020, se constată următoarele:
Principalii indicatori analizați la nivel național și pe județe au fost: persoane confirmate pozitiv zilnic, cazuri active zilnic, persoane vindecate zilnic, persoane decedate zilnic, total pacienți Covid19 internați pe secții zilnic, pacienți asimptomatici/forme ușoare internați pe secții zilnic, total pacienți Covid19 în ATI zilnic.
Au fost calculate incidențele la 100.000 locuitori în ultimele 14 zile la nivel național și pe județe, folosind numărul de persoane confirmate pozitiv zilnic și populația județelor după domiciliu la 1 ianuarie 2020, obținută din baza de date TEMPO a Institutului Național de Statistică.
Foto: Inquam Photos