Regiunea Okinawa din Japonia se află, începând de ieri, în stare de urgență. Numărul cazurilor de Covid-19 a explodat în ultimele zile.
Autoritățile japoneze au decis să declare stare de urgență în Okinawa și să le ceară locuitorilor să rămână în case timp de două săptămâni. Populara destinație turistică se confruntă cu o explozie de cazuri de infecție cu coronavirus în ultimele zile.
„Vedem o explozie a cazurilor. Declarăm stare de urgență”, a anunțat guvernatorul provinciei, Denny Tamaki, scrie thejakartapost.com.
Okinawa a raportat 71 de noi cazuri de Covid-19 ieri, iar totalul a ajuns la 395. Din totalul bolnavilor, 248 sunt cetățeni americani, delegați ai armatei, iar asta a creat tensiuni între autoritățile japoneze și cele din SUA.
De asemenea, Tokyo a decis ca restaurantele, barurile și localurile cu karaoke să se închidă la 10 seara, din cauza numărului mare de cazuri din ultima vreme. Măsura intră în vigoare pe 3 august și rămâne valabilă până la finalul lunii.
De la debutul pandemiei, în Japonia au fost confirmate 35.200 de persoane care au contractat coronavirus, iar 1.000 dintre ele au decedat.
Numărul cazurilor a început să crească iarăși după ce în mai a fost ridicată starea de urgență.
Foto: pixabay.com