Chirurgul MIRCEA BEURAN, totul despre simptomele tăcute ale CANCERULUI
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Trending » Durerea unei familii din Republica Moldova. A murit Vladimir, copilul de trei ani chinuit de un cancer de ficat agresiv

Durerea unei familii din Republica Moldova. A murit Vladimir, copilul de trei ani chinuit de un cancer de ficat agresiv

De: Marie Călin 29/07/2020 | 11:12
Durerea unei familii din Republica Moldova. A murit Vladimir, copilul de trei ani chinuit de un cancer de ficat agresiv

Vladimir Cobasnian, un băiețel de trei ani, diagnosticat o formă foarte agresivă cancer, a fost înfrânt de boală. Vestea tristă a fost dată de reprezentanții Asociației Salvează o Inimă.

Membrii Asociației Salvează o Inimă au organizat și o strângere de fonduri, dar din păcate a fost prea târziu pentru el. „După o luptă cruntă cu nemiloasa boală a secolului XXI, micuțul Vladimir Cobasnian a trecut la cele veșnice. Dumnezeu să-i dăruiască un colțișor de Rai”.

Citește și: Gestul emoționant făcut de două fetițe din Botoșani. De ce au vândut limondă cu cui i-au donat banii. FOTO

Povestea tristă a micuțului Vladimir

„Un copil schimbă radical viața unei femei. Fericire e un cuvânt poate prea mic pentru a descrie ce simte o mamă când își ține pruncul în brațe pentru prima dată. Să vezi cum deschide ochișorii, cum te strânge de deget, cum te caută cu mânuțele… sunt experiențe care te fac să simți din plin cât de frumoasă poate fi viața, indiferent de neplăcerile cotidiene.

Așa a simțit și Eugenia Cobasnian când l-a născut pe Vladimir. L-a ținut strâns la piept, i-a șoptit că îi va fi mereu alături, că nu i se va întâmpla nimic rău… dar nu a știut niciodată că nu îl va putea proteja de neprevăzut, de ceva ce a luat prin surprindere întreaga familie.

Deși mânca bine și nu dădea niciun semn că ar fi ceva în neregulă, la un moment dat burta băiețelului a început să se umfle. Sperau toți că sunt niște paraziți intestinali, nimic deosebit. Din nefericire însă, realitatea a fost cu totul alta, una greu de îndurat: copilașul are Neuroblastom-CANCER

S-a prăbușit efectiv pământul sub mine, aerul a devenit greu de respirat și lumina zilei greu de suportat. Știu că noi, mamele facem minuni pentru copiii noștri, că tăria noastră poate răsturna munții, dar totuși frica nu mă lasă, teama pentru puiul meu, pentru viața lui, ne povestește cu lacrimi în ochi mama lui Vladimir.

Pe micuțul de 3 anișori îl așteaptă clipe grele pentru un copil de vârsta lui. Urmează o serie de întreagă de analize și investigații, iar apoi cu siguranță o operație. Totul costă, iar prețul de început e de 5.000€. Abia după ce medicii vor stabili cât de gravă e situația și ce proceduri vor trebui urmate pentru a încerca să-l salveze pe băiat de la un destin tragic, vom ști și prețul total pe care cumplitul diagnostic îl pune pe viața lui Vladimir.

Familia ar fi făcut orice să își salveze băiatul

Fiind o familie modestă cu încă doi băieți de crescut, soții Cobasnian fac un apel disperat să îi ajutăm să își salveze copilul.

Visez la ziua când am să mă scol și totul va fi în urmă. Vlăduț va fi acasă sănătos, lângă frățiorii lui mai mari! Vreau să fiu soacră cu nurori! Vreau să îmbătrânesc văzându-i crescând! Știu că „vreau” sună a moft, dar pentru mine e un strigăt din ultimile răsputeri… Vă rog pe fiecare în parte, ajutați-ne, ajutați-mă să-mi recapăt speranța, ajutați-mă să îi dau o șansă la viață acestui copil nevinovat, ne roagă Eugenia Cobasnian.

Nu rata: ANM avertizează populația României. Temperaturile vor depăşi 40, poate chiar 45 de grade

Toți cei care vor să îi dea o șansă la viață lui Vladimir pot dona în conturile deschise de Asociația „Salvează o inimă”. Și el merită să trăiască, și el merită să aibă un viitor! Putem avea un cuvânt de spus prin solidaritatea noastră, fiți alături de Vladimir!”, este textul care apare pe site-ul Asociației atașat campaniei de donare de bani.

Dacă vrei să ajuți un copil intra AICI 

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Honorius Prigoană, copia fidelă a tatălui său. Cum o descria pe Adriana Bahmuțeanu: „Nu era necesar să avem o relație strânsă”
Honorius Prigoană, copia fidelă a tatălui său. Cum o descria pe Adriana Bahmuțeanu: „Nu era...
S-a aflat unde au fost duși copiii Adrianei Bahmuțeanu, după ce au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană de Protecția Copilului! Detalii explozive: „Eu mă aflam la ușa lui când a venit poliția. Are toate șansele să îi recupereze” | EXCLUSIV
S-a aflat unde au fost duși copiii Adrianei Bahmuțeanu, după ce au fost scoși din...
O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori
O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe...
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de cod Oreșnik. „Nu există modalități de contracarare”
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Ciolacu a făcut o criză de furie când a fost întrebat din nou despre zborul cu avionul Nordis
Ciolacu a făcut o criză de furie când a fost întrebat din nou despre zborul...
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”
Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu animalul de companie. “Cât de distrusă era Petra, care o iubește enorm.”
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Microsoft bombardează utilizatorii Windows 10 cu reclame pentru versiunea 11
Microsoft bombardează utilizatorii Windows 10 cu reclame pentru versiunea 11
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră un detaliu dureros:
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră...
Țara surprinzătoare care a intrat pe lista agențiilor de turism din România. Un sejur de 7 zile, all-inclusive, costă 1000 de euro, e un paradis exotic recomandat celor care vor să facă plajă
Țara surprinzătoare care a intrat pe lista agențiilor de turism din România. Un sejur de...
Acestea sunt zodiile care vor avea un decembrie ca în povești, de la început și până la sfârșit. Trei zodii devin favoritele astrelor
Acestea sunt zodiile care vor avea un decembrie ca în povești, de la început și...
Statul îți IA BANII. Românii n-au dreptul la ei, deși i-au câștigat corect. Nu poți contesta
Statul îți IA BANII. Românii n-au dreptul la ei, deși i-au câștigat corect. Nu poți...
Adriana Bahmuțeanu, luată la mișto de Honorius Prigoană. Niciodată nu a plăcut-o. ''Avem o relație de bună ziua și la revedere senzațională''
Adriana Bahmuțeanu, luată la mișto de Honorius Prigoană. Niciodată nu a plăcut-o. ''Avem o relație...
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Calendarul pensiilor în luna decembrie. Când vin banii. Schimbare anunțată de Ministerul Muncii
Calendarul pensiilor în luna decembrie. Când vin banii. Schimbare anunțată de Ministerul Muncii
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de lei
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
VIDEO  Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale:
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
Conacul istoric din România care a ajuns în paragină. Nume mari ale țării au stat aici, dar nepăsarea a făcut ca locul să ajungă o ruină. Mulți trec pe lângă el și habar nu au ce este
Conacul istoric din România care a ajuns în paragină. Nume mari ale țării au stat...
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a îmbogățit peste noapte
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a îmbogățit peste noapte
Ceartă de proporții între Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău. A intervenit poliția, după ce s-ar fi ajuns la violență și vătămări corporale
Ceartă de proporții între Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău. A intervenit poliția, după ce s-ar...
×