În contextul pandemiei de coronavirus, Simona Gherghe a răbufnit pe Instagram. Fosta prezentatoare TV trage un semnal de alarmă și îi îndeamnă pe români să poarte masca de protecție.
Numărul persoanelor infectate cu coronavirus crește de la o zi la alta. Majoritatea vedetelor din showbiz-ul românesc au început să reacționeze și trag un semnal de alarmă.
Printre acestea se numără și Simona Gherghe, care îi îndeamnă pe români să poarte masca de protecție pentru a stopa răspândirea virusului ucigaș. (CITEȘTE ȘI: DE CE A DIVORȚAT DE FAPT ANCA ȚURCAȘIU. SOȚUL EI NU ȘI-AR MAI FI DORIT SĂ PRACTICE STOMATOLOGIA ȘI…)
”Daca un copil de 3 ani intelege ca trebuie sa poarte masca, pentru ca gestul asta simplu o apara de virus, tu ce scuza ai? Poarta masca! #poartamasca #mamadedoi #responsabilitate #simonagherghe”, a scris Simona Gherghe, în dreptul fotografiei cu fetița sa.
Numărul de infectări cu COVID-19 înregistrate în ultimele 24 de ore rămâne unul alarmant. Recordul a fost depășit din nou, căci de la ultima informare GCS s-au înregistrat alte 1.030 noi cazuri de infectare, iar bilanțul total a ajuns la 40.163.
Până astăzi, 22 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 40.163 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 24.663 de pacienți au fost declarați vindecați și 2.693 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.030 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.