Accident înfiorător în județul Argeș. O autoutilitară și un autoturism s-au ciocnit și din impact, autoturismul a ieșit în decor și a lovit o femeie aflată pe o bancă. Aceasta a fost pur și simplu zdrobită și un picior i-a fost retezat.
Accidentul s-a petrecut în localitatea Berevoiesti. O autoutilitară și un autoturism au intrat în coliziune și mașina a ajuns în afara părții carosabile accidentând o femeie care se afla pe bancă.
Pompierii au intervenit cu o autospecială și o ambulanță SMURD. Victima suferise o amputație la piciorul drept și era în stop cardio-respirator.
Paramedicii SMURD i-au acordat îngrijiri medicale și au început manevrele de resuscitare. Din păcate au fost nevoiți să declare decesul, pe lângă amputația de la piciorul drept femeia de 51 de ani mai prezenta și alte traumatisme la cap și alte părți ale corpului.
Polițiștii fac cercetări pentru ucidere din culpă și pentru a stabili cum s-a produs accidentul.
Din primele verificări un bărbat de 37 de ani, care conducea un autoturism pe raza localității Berevoesti, ar fi acroșat un autoturism parcat pe partea dreapta, după care ar fi ricoșat pe sensul opus, unde ar fi accidentat trei femei care se aflau pe o bancă.
De asemenea, din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit ca șoferul nu poseda permis de conducere și se afla sub influenta alcoolului, etilotestul indicând o valoare peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.