De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 767 noi cazuri de îmbolnăvire. Un medic din România avertizează populația, în contextul în care numărul cazurilor de coronavirus cresc de la o zi la alta.
Medicul Bubenek, președinte al Societății Române de Anestezie Terapie Intensivă, a vorbit despre motivele care duc la creșterea cazurilor de coronavirus de la o zi la alta. (CITEȘTE ȘI: ESCROCHERIA “ACCES DIRECT”, DEMONTATĂ ÎN JUSTIȚIE. A CERUT DONAȚII ÎN NUMELE UNOR VEDETE ȘI…)
”Am avut noroc că la noi a început pandemia la o lună după Italia și am avut timp să ne pregătim, pentru că altfel ar fi fost mult mai rău. (…) Viața noastră nu a fost ușoară, nu este ușoară, pentru că nu vedem nicio luminiță la capătu tunelului, nu avem niciun medicament miraculos care să scadă mortalitatea.
Vaccinul se anunță undeva, în cel mai bun caz, la începutul sau la mijlocul anului viitor. Asta nu ne face să dăm garda jos și trebuie să recunosc că cel mai greu tribut l-au plătit colegii noștri anesteziști reanimatori din spitalele de Boli Infecțioase și din spitalele de suport COVID.
Suntem într-un trend care vine din inconștiența veselă a unor generații recente, care n-au cunoscut nici războiul, nici foametea, nici comunismului, care s-au născut liberi – și foarte bine că s-au născut liberi – dar a căror conștiință civică comunitară nu depășește curtea blocului.
Pentru că altfel e foarte simplu să înțelegi că e mai bine acasă, izolat, decât în reanimare intubat, că nu ai niciun drept să duci acasă o astfel de boală care poate omorî repede pe cei care îți sunt dragi, apropiați”, a spus medicul Bubenek, președinte al Societății Române de Anestezie Terapie Intensivă, pentru Antena 3.
Până astăzi, 19 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 37.458 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 25.042 au fost externate.
În intervalul 18.07.2020 (10:00) – 19.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 17 decese ( 5 bărbați și 12 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Buzău, Caraș-Severin, Dolj, Galați, Gorj, Iași, Maramureș, Olt și Sibiu. (CITEȘTE ȘI: TOP 30 VEDETE CARE CITESC LA PLAJĂ. CE POZIȚII SURPRINZĂTOARE OCUPĂ ALINA CEUȘAN, CORINA CARAGEA, ROXANA IONESCU ORI GINA PISTOL)
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 decese la persoane cu vârsta de peste 80 de ani.
16 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Un pacient decedat nu a prezentat comorbidități. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 767 noi cazuri de îmbolnăvire.