Kelly Preston a murit la 57 de ani. Soția lui John Travolta se lupta cu o boală incurabilă, iar actorul a transmis un mesaj emoționant pe contul său de Instagram.
Timp de doi ani, Kelly Preston s-a luptat cu o boală cruntă. Soția lui John Travolta avea cancer la sân, iar medicii au făcut tot posibilul să o salveze. Din păcate, însă, Kelly Preston s-a stins din viață.
John Travolta a scris un mesaj emoționant, pe constul său de Instagram, după moartea femeii cu care a fost căsătorit timp de 29 de ani. (CITEȘTE ȘI: DELIA MATACHE, SUSPECTĂ DE COVID-19. A FOST CU ANDREEA ESCA LA PETRECEREA DIN OLIMP UNDE ȘTIRISTA PRO TV S-A INFECTAT CU VIRUSUL UCIGAȘ)
„Cu inima foarte grea, vă spun că frumoasa mea soție Kelly a pierdut lupta de doi ani cu cancerul de sân. Ea a dus o luptă curajoasă, în care a avut dragostea și sprijinul multor persoane. Iubirea și viața lui Kelly nu vor fi niciodată uitate.
Pentru un timp, voi fi alături de copiii mei, care și-au pierdut mama, așa că îmi cer iertare în avans pentru faptul că nu veți auzi de noi o vreme”, a scris actorul pe contul de Instagram.
Kelly Kamalelehua Smith, pe numele său real, s-a născut în Honolulu. Actriţa şi-a schimbat numele în ”Preston” înainte de obţinerea primului rol în comedia romantică ”Mischief”, din 1985. Apoi, soția lui John Travolta a făcut parte din distribuţia unei alte comedii cu adolescenţi, ”Secret Admirer”. (VEZI ȘI: CUM A REACȚIONAT CĂTĂLIN MĂRUȚĂ DUPĂ CE A AFLAT CĂ ANDREEA ESCA S-A INFECTAT CU CORONAVIRUS LA PETRECERE)
John Travolta și Kelly Preston s-au cunoscut în 1988, când au jucat împreună în pelicula ”The Experts”. Cei doi au fost căsătoriți timp de 29 de ani și împreună au doi copii: Ella (20 de ani) și Benjamin (9 ani).
Ei au mai avut un fiu, care a murit în ianuarie 2009.