Timp de trei săptămâni, artistul Marcel Pavel a fost infectat cu noul coronavirus. În dimineața de miercuri, 1 iulie, cântărețul a fost externat de la Institutul „Matei Balș”, acolo unde a fost tratat de specialiștii în boli infecțioase.
Din primele informații, se pare că starea artistului s-a îmbunătățit vizibil în ultimele zile, iar în urma tratamentelor aplicate, el a fost vindecat complet, putând fi, astfel, externat după ce a făcut testul de confirmare negativ.
Cântărețul a părăsit Spitalul Matei Balș din Capitală în jurul orelor 11.30, iar la plecare, a fost așteptat de un amic foarte mult, care a încercat să fie discret. În perfectă stare de sănătate, Marcel Pavel s-a urcat într-o limuzină Audi Q7, și imediat s-a îndreptat către casă, acolo unde abia a așteptat să revină.
”Am fost foarte bine tratat în clinică, dar dorul de familie m-a marcat în tot acest timp. Este foarte dificil să nu primești vizite și să îi vezi pe cei dragi doar prin intermediul telefonului”, le-a mărturisit îndrăgitul cântăreț prietenilor.
Apropiații lui Marcel Pavel au povestit că el a mai trecut prin momente dificile la spital, dar a preferat să nu mai vorbească deloc pe marginea lor în ultimul timp.
”Cel mai important lucru este acela că se simte bine, că nu mai are stările acelea legate de imposibilitatea de a respira normal sau de a avea dureri. titul este în regulă și Marcel poate să revină la viața normală de familie, dar și cea profesională”, au povestit prietenii lui Pavel.