Atât bilanțul morților din cauza noului coronavirusului, cât și cel al infectărilor cu această boală rară apărută în China a crescut în România. Reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică au făcut în această după-amiază publice noile informații. De asemenea, ei au mai transmis că, până azi, 27 iunie, pe teritoriul țării noastre au fost confirmate 26.022 cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 18.530 au fost declarate vindecate și externate.
Citește și: A murit cel mai longeviv bărbat al planetei. Dumitru Comănescu avea 111 ani
Până astăzi, 1589 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 26.06.2020 (10:00) – 27.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 10 decese (6 bărbați și 4 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Galați, București, Neamț, Prahova și Suceava. Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 1 deces la o persoană de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 325 noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 199 de pacienți. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.061 de persoane. Alte 69.472 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 677.259 de teste. Menționăm că raportarea este parțială, necuprinzând datele de la 12 laboratoare, dintre cele 112 care funcționează în prezent.
Nu rata: AVERTISMENT. Raed Arafat, mesaj dur pentru românii care nu cred boala provocată de coronavirus
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 423 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 914 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 460 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 159.552 de lei. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 6 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Totodată, în data de 26 iunie a.c., 52 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 4.795 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 107 în Franța, 2.075 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 6 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 115 cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 7 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 72 au fost declarați vindecați: 50 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
În plus, populația trebuie să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale. Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.
În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global; până la data de 26 iunie 2020, au fost raportate 1.535.151 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa și Germania.
Descoperă și: Primul vaccin românesc împotriva coronavirusului ar putea apărea pe piață anul viitor