Marcel Pavel a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus, lucru care a creat panică în rândul vedetelor care au intrat în contact cu artistul. Printre cei care au făcut testul pentru a afla dacă sunt sau nu infectați cu COVID-19, se numără și Tavi Clonda.
Marcel Pavel a fost luat, joi seară, de acasă cu izoleta, după ce rezultatul testului făcut pentru COVID-19 a fost pozitiv. Artistul a fost transportat la Institutul ”Matei Balș” din Capitală, unde a început lupta împotriva virusului, dar și a dublei pneumonii.
Marcel Pavel a filmat pentru show-ul ”Te cunosc de undeva” în ultima perioadă. Cântărețul avea simptomele unei răceli, în schimb nu avea febră. Marcel Pavel credea că se simte rău din cauza diferenței mari de temperatură din camera în care stăteau artiștii și platoul unde sa filma.
Tavi Clonda se numără printre vedetele care au intrat în contact cu Marcel Pavel. Soțul Gabrielei Cristea a făcut testul pentru coronavirus și, din fericire, rezultatul a fost negativ. (CITEȘTE ȘI: ANDREEA BĂLAN, REACŢIE INCREDIBILĂ DUPĂ CE MARCEL PAVEL S-A INFECTAT CU NOUL CORONAVIRUS: „EU NU M-AM GÂNDIT CĂ SUNT POZITIVĂ”)
”Salutare dragilor și mulțumesc pentru toate mesajele voastre. Vreau să vă spun că deși situația nu este ușoară deloc, eu sunt bine, acasă, testul meu a ieșit negativ. Sunt cu gândul și cu inima la colegii mei de emisiune testați pozitiv. Sunt sigur ca totul va fi bine! Suntem o echipa frumoasă și unită, iar perioada aceasta dificila nu face altceva decât să ne unească și mai mult și să realizam în curand cel mai tare sezon ”Te cunosc de undeva!””, a scris Tavi Clonda pe pagina sa de Instagram.
După ce Marcel Pavel, Ozana Barabancea și Andrei Ștefănescu au fost confirmați pozitiv cu coronavirus, Antena 1 a trimis un comunicat de presă prin care anunță suspendarea filmărilor la „Te cunosc de undeva!”. (VEZI ȘI: MARCEL PAVEL, ÎNCĂ O REACȚIE DUPĂ CE A FOST CONFIRMAT POZITIV CU CORONAVIRUS. “STAREA MEA DE SĂNĂTATE…”)
„Filmările pentru emisiunea Te cunosc de undeva! sunt suspendate pentru moment. Antena 1 a luat toate măsurile impuse de lege pentru stoparea răspândirii virusului SARS-CoV2 și siguranța angajaților și a colaboratorilor. A fost realizată o anchetă epidemiologică, au fost testate și trimise în izolare persoanele care au avut un contact direct. Filmările pentru Te cunosc de undeva! urmează a fi realuate după perioada de carantinare.
În ceea ce privește informațiile vehiculate cu privire la Antena Stars, menționăm faptul că emisia postului continuă la fel ca și până acum. Au fost luate și în acest caz toate măsurile de dezinfecție, distanțare și protecție, pentru ca producțiile să se poată desfășura în continuare în condiții de siguranță”, se arată în comunicatul trimis de postul Antena 1.