Cei mai mulţi dintre elevi au încheiat miercuri Evaluarea Naţională, cu proba la matematică. Cei aparţinând minorităţilor naţionale încheie în această zi de joi, cu proba la limba maternă. Totuşi, la finalul lunii, va mai avea loc o sesiune specială, pentru cei care nu au putut da fostul de examen de Capacitate acum, din cauza problemelor medicale.
Având în vedere pandemia de coronavirus prin care trecem în aceste momente, Ministerul Educaţiei a decis ca anul acesta să aibă loc o sesiune specială a Evaluării Naţionale, pentru ca elevii care nu au putut participa la examenelul propriu-zis din cauza unor probleme de sănătate să mai aibă o şansă de a da Capacitatea.
Anul acesta, în premieră, elevilor li s-a luat temperatura înainte de intrarea în sala de examen, iar cei care au avut o temperatură corporală de peste 37,3 grade, după trei testări succesive, nu au fost lăsaţi să intre în clase.
Aşadar, cei care au avut febră sau s-au aflat în carantină sau izolare, vor da prima probă din cadrul sesiunii speciale a Evaluării Naţionale luni, 29 iunie. Iată calendarul complet:
Evaluarea Naţională a început luni, 15 iunie, cu proba la limba şi literatura română, apoi miercuro, 17 iunie, a fost proba scrisă la matematică. Joi, 18 iunie a fost programată şi proba la limba şi literatura maternă, pentru elevii care aparţin minorităţilor naţionale. Pe 22 iunie, se vor da primele rezultate, iat tot atunci se pot depune şi contestaţiile. Rezultatele finale apar pe 27 iunie.
De afişarea rezultatelor la Evaluarea Naţională 2020 este legată o nouă decizie a ministerului. Anul acesta, elevii îşi pot afla notele online doar în baza unui cod unic, care a fost oferit fiecăruia în parte la finalul probei de matematică.
Această decizie s-a luat în baza Regulamentului general pentru protecţia datelor şi în baza solicitărilor făcute de părinţi ca notele copiilor lor să nu fie publice. Decizia a fost luată pe 15 iunie la nivelul ministerului Educaţiei, apoi s-a transmis în 16 iunie tuturor unităţilor din teritoriu.