România se află în stare de alertă, iar autoritățile transmit că ea s-ar putea prelungi în cazul în care evoluția pandemiei de coronavirus va fi îngrijorătoare. Deocamdată, transmit specialiștii, țara noastră se află într-o fază ”de platou”, iar monitorizarea este permanentă.
Totuși, trebuie știut că starea de alertă – în cazul în care se va decide că nu este nevoie de o prelungire cu încă 30 de zile – nu se va încheia pe 15 iunie, ci pe 16. Și asta datorită unui calcul simplu.
România s-a aflat în stare de urgenţă între 16 martie şi 14 mai. Începând cu data de 15 mai s-a trecut la starea de alertă. Guvernul a instituit starea de alertă prin Hotărârea CNSU 24/2020 (document care a fost anulat între timp) pentru a acoperi un weekend – perioada 15-17 mai – în care, altfel, ar fi existat un vid legislativ. (CITEȘTE ȘI: NELU TĂTARU AVERTIZEAZĂ, DUPĂ APARIȚIA MAI MULTOR FOCARE DE INFECȚIE CU VIRUSUL COVID-19. SE PRELUNGEȘTE STAREA DE ALERTĂ?)
Pe data de 18 martie – la intrarea în vigoare a legii stării de alertă (Legea 55/2020) – Guvernul a (re)instituit starea de alertă, pentru 30 de zile, prin HG 394/2020, document aprobat ulterior în Parlament.