Dana Rogoz și soțul ei, Radu Dragomir, au devenit părinți pentru a doua oară pe 20 mai. Fetița a primit numele de Lia Elena Dragomir, pentru că s-a născut cu o zi înainte de Sfinții Constantin și Elena. Recent, pe blogul personal, actrița a făcut noi mărturii despre unul dintre cele mai emoționante momente din viața ei.
La început, Dana Rogoz povestește cum a decurs ziua de 19 mai, când încă micuța nu venise pe lume. Și-a făcut testul pentru coronavirus, după care, când a aflat că totul este bine, au început să crească și mai mult emoțiile.
“Și mai era și gândul că în acest moment important al familiei noastre voi fi singură… La 5:30 eram în fața spitalului. Vlad a făcut eforturi să rămână treaz pe drum, că să își poată lua la revedere de la mine. Ne-am îmbrățișat toți 3, am plâns, ne-am spus cât de mult ne iubim și ne-am despărțit cu greu. Am intrat în cortul de triaj și i-am spus cadrului medical de la intrare, cu o voce tremurândă, că: ‘Am venit să nasc‘”, a povestit Dana Rogoz.
“Pe drumul până la sala aveam contracții neregulate, dar care îmi tăiau genunchii. Cred că pe la 8 m-au condus în sala. Tremuram din toate încheieturile, încă de dinainte de anestezie. (…) A început intervenția, eu tremuram în continuare, la un moment dat mi-a spus că urmează să iasă, am început să plâng și să mă rog întruna să fie sănătoasă, să fie sănătoasă, să fie sănătoasă, și când i-am auzit strigătul…. aaaaaaaaaa…. ce moment de fericire! Extaz! Hohote de plâns de fericire că micuța mea s-a născut și e sănătoasă, că e un bebeluș de nota 10!”, a mai povestit Dana Rogoz pe blog.
(VEZI ȘI: DANA ROGOZ, CU BURTICA DE GRAVIDUȚĂ LA VEDERE ȘI CU PLANURI MARI PENTRU BEBE2: ”AM DESCOPERIT CĂ…”)
“Cât privește recuperarea după cezariană, pot spune că a fost la fel de ușoară că la Vlad. Sigur că mai aveam dureri, dar m-am ambiționat să le depășesc și să mă concentrez pe minunea din brațele mele. M-am dat jos din pat a doua zi dimineață, când mi s-a recomandat, fiind ajutată la început de cadrele medicale ale spitalului. Dar deja în a două parte a zilei mă puteam mișca singură prin salon, puteam să mă spăl, să mă schimb, dar și să am grijă de bebelina, care dormea lângă patul meu”, a spus Dana Rogoz.