Deși ne aflăm încă în pandemie de coronavirus și stare de urgență, zeci de oameni din Constanța au participat la o înmormântare cu lăutari și au umplut străzile, fără ca măcar să le pese de avertizările autorităților și de normele de distanțare socială.
Un cortegiu funerar din Constanța a reușit să șocheze autoritățile. Zeci de romi și-au condus răposatul pe ultimul drum, ignorând cu nonșalanță măsurile impuse de autorități, în plină pandemie de COVID-19 și stare de urgență. Au participat și lăutari, iar străzile s-au umplut de oameni cărora nu le-a păsat de distanțarea socială.
Potrivit spuselor lui Klaus Iohannis, la evenimentele ce implică slujbe religioase (înmormântări, botezuri, cununii) au voie să participe maxim 16 persoane, lucru pe care romii din Constanța l-au încălcat.
În urma celor întâmplate, două persoane au fost amendate din cauza faptului că nu au respectat izolarea la domiciliu și alte persoane sunt căutate de oamenii legii, pentru a primi sancțiuni.
Imaginile șocante au fost filmate de un martor și au ajuns și la Poliția din Constanța. În clipul video se poate vedea cum zeci de romi merg pe stradă, în urma răposatului și cortegiul funerar este condus către cimitir și de către lăutari.
„Două persoane au fost sancționate contravemțional la Legea 55/2020, pentru nerespectarea măsurii izolării la domiciliu. Ca măsură complementară, a fost dispusă carantinarea instituționalizată la sanatoriul balnear din Techirghiol”, a precizat Cristina Vasile, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.
De asemenea, purtătorul de cuvânt a mai menționat că persoanele amendate la înmormântare au fost trimite în carantină instituționalizată, la Techirghiol.