Născut pe 31 octombrie 1964 la Utrecht, Marco Van Basten a făcut primii paşi în fotbal la echipa locală EDO în 1970, când avea doar şase ani, dar fotbalul adevărat l-a început la Ajax Amsterdam, în 1980, când a debutat cu gol într-un meci cu NEC Nijmegen, câştigat cu 5-0.
Peste doar patru ani, devenea golgeterul Olandei, cu 26 de reuşite. Doar Ian Rush, de la Liverpool, marcase mai mult decât el în Europa, 30 de goluri, altfel ar fi câştigat Gheata de Aur. Doi ani mai târziu, nu a mai ratat trofeul, după ce a înscris 37 de goluri în 26 de meciuri, incluzând aici şase într-o partidă cu Sparta Rotterdam şi cinci într-un alt joc cu Heracles Almelo. Practic, în ultimele sale patru sezoane la Ajax, Marco a fost mereu golgeterul Olandei, în perioada 1984-1987, marcând de 117 ori în 112 meciuri. La gruparea lăncierilor, Van Basten a cucerit trei titluri şi trei Cupe ale Olandei, plus Cupa Cupelor, în 1987, după 1-0 în finala cu Lokomotiv Leipzig, în care el a înscris unicul gol.
Transferat la AC Milan, Van Basten a debutat cu gol pe 13 septembrie 1987 într-un meci cu Pisa, câştigat cu 3-0. El a jucat pentru Milan în numai 11 meciuri din cauza unei accidentări, dar s-a putut bucura de primul titlu de campioană cucerit de rossoneri după opt ani de aşteptare. Totuşi, din cauza lipsei de activitate sportivă la Milan, Van Basten a început Campionatul European din 1988 pe banca rezervelor echipei naţionale a Olandei.
A reuşit un hattrick în grupe în faţa Angliei, apoi a semnat golul victoriei din semifinala cu Germania, țara gazdă a turneului. Totul a culminat în ultimul act cu URSS, când a marcat unul dintre cele mai spectaculoase goluri din istoria fotbalului, iar Portocala Mecanică obţinea primul său trofeu major: titlul continental.
Pentru prestaţia de la EURO ‘88, Van Basten a fost distins cu primul său Balon de Aur din carieră pentru cel mai bun jucător european al anului. În sezonul următor, Marco a cucerit Europa şi cu echipa de club, AC Milan, după 4-0 în finala Cupei Campionilor cu Steaua, în care Van Basten a reuşit o dublă. La sfârşitul lui 1989, primeşte al doilea său Balon de Aur, apoi în 1990, mai câştigă o dată Cupa Campionilor Europeni, după 1-0 în ultimul act cu Benfica.
În noiembrie 1992, Van Basten a devenit primul jucător care înscrie patru goluri într-un meci de Champions League, împotriva lui IFK Goteborg, performanţă care a fost depăşită abia în sezonul 2011-2012, de Lionel Messi. La sfârşitul anului, Marco devine doar al treilea jucător care câştigă de trei ori Balonul de Aur, după Cruyff şi Platini.
Când totul mergea perfect, a venit o accidentare blestemată la gleznă într-un meci cu Ancona şi Marco a trebuit să fie supus unei serii de intervenţii chirurgicale. A revenit spre sfârşitul sezonului şi a jucat în finala Champions League, pierdută de Milan, cu 0-1 în faţa lui Olympique Marseille. Acesta avea să fie ultimul meci al lui Van Basten! După alte operaţii, Marco a ratat şi finala Champions League din 1994, câştigată de rossoneri cu 4-0 în faţa Barcelonei lui Johan Cruyff, precum şi Cupa Mondială din Statele Unite. După doi ani în care a stat mai mult prin spitale, Marco Van Basten a decis să pună punct carierei de jucător pe 17 august 1995.