În plină pandemie de coronavirus, Ludovic Orban a făcut anunțul pe care toți românii îl așteptau cu sufletul la gură. Premierul României a vorbit despre redeschiderea teraselor, dar și despre condițiile stricte pe care trebuie să le respecte cetățenii.
Ludovic Orban a vorbit despre redeschiderea teraselor, în plină pandemie de coronavirus. Premierul a menționat că cetățenii care doresc să se bucure de o ieșire la terasă trebuie să respecte câteva reguli stricte, pentru a evita răspândirea epidemiei de COVID-19.
Premierul a spus că terasele s-ar putea redeschide începând cu 1 iunie, în funcție de cum evoluează situația din România.
„S-ar putea relua activităţi unde există un risc limitat de răspândire a virusului. Vă dau două exemple. Terasele. Sunt în aer liber, dar cu nişte măsuri de protecţie care să fie gândite foarte bine. Ar putea fi reluate spectacolele în aer liber şi cu un număr limitat de spectatori”, a spus Orban, la Realitatea Plus, întrebat ce măsuri de relaxare ar putea fi luate de la 1 iunie.
„Dacă lucrurile rămân sub control, dacă numărul de persoane infectate este menţinut la un nivel gândit, atunci se poate trece într-o etapă ulterioară de relaxare.
Dacă nu, nu se poate trece într-o etapă de relaxare. E chiar posibil, dacă vom constata că în anumite domenii reluarea activităţii a dus cu precizie la creşterea numărului de persoane infectate, atunci există riscul chiar să revenim cu restricţii în numite domenii.
Vom face o campanie de informare a cetăţenilor pentru a prezenta toate regulile şi măsurile pe care le vom adopta pentru fiecare tip de activitate pentru a preveni riscul de răspândire a virusului”, a menţionat Orban.