Adda și soțul ei, Cătălin Rizea, au ajuns astăzi pe mâinile medicilor. Într-o înregistrare publicată pe rețelele de socializare, cântăreața a dezvăluit ce au pățit, iar fanii le-au trimis numeroase mesaje.
Citește și: Adda, ședință foto sexy după ce a scăpat de kilogramele în plus. Cum arată acum artista
Azi, prima zi de relaxare a regulilor în plină epidemie de coronavirus, “a fost sărbătorită” de Adda și Cătălin Rizea în cabinetul medicului stomatolog. Cel mai curajos a fost soțul artistei… el a fost primul care s-a lăsat pe mâinile specialiștilor. De altfel, intervenția lui a fost una mai delicată… a fost nevoie de o intervenție chirurgicală, iar cântăreața a filmat câteva dintre momente.
“Cătă trebuie să își scoată molarii de minte și am propus operație fără anestezie pentru el”, a spus Adda pe un ton serios, iar la final, a început să râdă copios.
După cum puteți vedea în galeria foto a articolului, ulterior, vedeta s-a lăsat și ea pe mâinile stomatologului. Înainte ca acesta să își facă treaba, Adda i-a mărturisit cu o voce pierdută: “Mi-e frică de ace rău de tot”. Imediat ce și-a încheiat replica, artista a început să râdă, în încercarea de a mai trage de timp. Apropiații și fanii le-au transmis celor doi soți recuperare ușoară și rapidă.
Cântărețul de hip hop Shift și Adda au lansat ieri melodia “Iubire și Blestem”, iar susținătorii lor s-au bucurat pentru această colaborare.
Pe numele real Gabriel Mihai Istrate, artistul își contruiește compozițiile pe mesaje sociale pozitive, puternice.