Un bărbat din Galaţi este anchetat într-un dosar penal pentru act sexual cu un minor după ce a folosit microbuzul de transport persoane al societăţii unde lucra pentru a întreţine raporturi cu o adolescentă de 14 ani.
Din primele cercetări rezultă că raporturile sexuale au avut loc în perioada stării de urgență, pe 31 martie, respectiv pe 19 aprilie.
”S-a reţinut că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, având reprezentarea şi cunoscând faptul că persoana vătămată are vârsta de 14 ani, la data de 31.03.2020, inculpatul a întreţinut cu aceasta un raport sexual oral şi anal, iar la data de 19.04.2020 un raport sexual oral în microbuzul de transport persoane aparţinând societăţii al cărei angajat era”, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.
Bărbatul se află acum sub control judiciar.