Zeci de mii de teste se vor face pentru virusul COVID-19, dar asta începând cu luna iulie. (CITEȘTE ȘI: CUM ARATĂ DECLARAȚIILE PE PROPRIE RĂSPUNDERE DUPĂ 15 MAI. CELE 11 MOTIVE PENTRU CARE SE POATE PĂRĂSI LOCALITATE DE DOMICILIU)
Profesorul Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, a declarat, la Digi24, că testarea populației pentru coronavirus se va face cel mai probabil în a doua jumătate a lunii iunie și în iulie, urmând să fie recoltate „zeci de mii de probe” pentru a vedea evoluția bolii.
Ce presupune studiul de seroprevalență anunțat de ministrul Nelu Tătaru? “E vorba de un studiu de seroprevalență, seroepidemiologic, care se va face la nivel național. Metodologia adoptată este a OMS și vor exista consultări în această săptămână, încât planul care a fost pus la punct de colegii de la INSP să poată să fie dezbătut împreună cu experții OMS și eventual corectat dacă sunt cumva lucruri care ar putea fi îmbunătățite.
În cursul lunii iunie probabil se vor strânge serurile de la cei care vor participa la acest studiu iar în a doua parte a lunii iunie, luna iulie, vor fi făcute testele. Probabil o să fie niște zeci de mii de teste la nivel național”, a spus Alexandru Rafila.
VEZI AICI: Coronavirus România. Numărul deceselor din cauza COVID-19 a ajuns la 961
“Ceea ce este important, ca să fim siguri că e un studiu care are valoare pentru sănătatea publică și valoare științifică, vor fi utilizate testele cele mai bune existente în acel moment, pentru că sunt teste încă aflate la avizare la Agenția europeană de profil, care să poată să ne dea răspunsurile la întrebările pe care le avem: ce procent din populație a trecut prin boală, să știm această situație la nivel regional, la nivel local și să putem să apreciem eventualele evoluții ale bolii, în funcție de localitate și să putem să facem și un studiu comparativ, de exemplu, cu ce se va înregistra la anul”, a declarat Rafila.
Profesorul a ținut să puncteze faptul că este recomandat ca testele să înceapă atunci când număul de cazuri va fi în scădere.
“Aceste studii nu se fac, de obicei, o singură dată. Se fac periodic, încât să vezi trendul evolutiv al imunizării populației și este foarte important să ai teste de bună calitate care să nu dea rezultate fals-pozitive sau fals-negative și să-ți dea indicații foarte clare legate de acest fenomen.
Sperăm să-l facem în momentul în care va descrește numărul de cazuri. Asta este recomandarea. Nu se face atunci când ne aflăm în creștere sau în platou. Se face după ce scade numărul de cazuri”, a precizat Alexandru Rafila.