Andrea Emilova Ivanova (22 e ani) a recurs până acum la 20 de proceduri de mărire a buzelor, dar nu ia în calcul să se oprească aici. Ea își dorește să fie femeia cu cele mai mari buze din lume și, astfel, să ajungă în Cartea Recordurilor.
Originară din Bulgaria, tânăra a devenit clientă fidelă a clinicilor de înfrumusețare încă din 2018. Până în prezent, Andrea a investit aproximativ 3.000 de dolari în tratamentele cu acid hialuronic. Pe rețelele sociale, cea supranumită “Păpușa Barbie” are peste 45.000 de urmăritori.
NU RATA: CUM ARĂTA LOREDANA CHIVU ÎNAINTE DE OPERAȚIILE ESTETICE
Înainte să treacă prin aceste intervenții, Andrea Ivanova era o fată normală, cu trăsături specifice vârstei, care nu ieșea cu nimic în evidență. În doar doi ani s-a transformat însă radical, dar nu regretă pasul pe care l-a făcut, iar obiectivul ei principal este să ajungă în Guinness Book.
“Îmi plac buzele mele mai mult ca niciodată. Mă simt foarte bine în pielea mea și sunt foarte fericită. În Bulgaria, asta este moda acum. Sunt oameni care mă plac cu buzele mai mari, dar sunt și alții care le preferă mici. Nu prea mă interesează opinia altora. Cred că oamenii sunt liberi să arate cum își doresc. Nu există limite”, a povestit Andrea Emilova Ivanova, potrivit metro.co.uk.
VEZI AICI: CUM ARĂTA BIANCA DRĂGUŞANU LA 20 ANI. NU AVEA OPERAŢII ESTETICE, BUZELE MĂRITE ŞI ERA FOARTE SLABĂ
Tânăra mai susține că nu este dependentă de injecțiile cu acid hialuronic și că nu își dorește să arate ca vreuna dintre vedetele autohtone.