Ludovic Orban, premierul României, a tranmis un mesaj jurnaliștilor, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei. El a apreciat eforturile ziariștilor cu privire la felul în care au relatat situația din România, dată de pandemia de coronavirus. (CITEȘTE ȘI: ANUNȚUL FĂCUT DE LUDOVIC ORBAN! GUVERNUL VA PLĂTI O PARTE DIN SALARIILE CELOR CARE SE ÎNTORC LA MUNCĂ)
“Ziua Mondială a Libertății Presei este sărbătorită anul acesta într-un context marcat de urgența unor măsuri în plan sanitar, social și economic, care amplifică nevoia de informare a oamenilor.
Trecem, de mai multe săptămâni, România și alte țări din întreaga lume, printr-o perioadă marcată de emoțiile și îngrijorările legate de pandemia de coronavirus și efectele ei, dar și de volumul de informații și opinii expuse pe această temă. Presa, vectorul principal al acestor informații către cetățeni, este și ea angrenată în acțiunea globală împotriva unui virus care pune în pericol sănătatea a milioane de oameni și care ne-a schimbat viața radical.
De la primele știri despre apariția noului coronavirus, jurnaliștii au relatat despre eforturile medicilor din prima linie, au transmis către populație mesajele autorităților privind măsurile de protecție sanitară necesare și au adus în atenție așteptările oamenilor. De aceea, este firesc să le mulțumim pentru munca lor, cu atât mai mult în această perioadă în care informarea publicului este vitală pentru siguranța sanitară.
Guvernul, ministerele și toate instituțiile publice abilitate comunică în mod constant și transparent toate deciziile luate pentru combaterea răspândirii virusului și protejarea sănătății cetățenilor, iar industria mass-media și jurnaliștii au un rol esențial pentru ca informația să ajungă rapid, clar și nedistorsionată la publicul larg. Ne preocupă în același timp constrângerile economice cu care se confruntă acum mass-media și jurnaliștii. Am decis, în acest sens, în cadrul Guvernului să demarăm o campanie de informare a publicului pe care o vom susține și în sprijinul industriei media, fără a afecta în vreun fel independența presei.
Apreciez și înțeleg activitatea de jurnalist, eu însumi cochetând cu această profesie la început de carieră. Sunt un susținător ferm al libertății de exprimare, al libertății presei, ca garanție a oricărei democrații funcționale. Consider însă la fel de important dreptul cetățenilor de a fi corect informați și resping orice formă de răspândire de știri false în numele libertății de exprimare. Calitatea informației și adevărul trebuie să primeze în spațiul mediatic, în sprijinul interesului public.
Dreptul jurnaliștilor de a relata liber este garantat în România și așa vă asigur că va rămâne!
CITEȘTE AICI: ANUNȚUL FĂCUT DE LUDOVIC ORBAN! MĂȘTILE PENTRU ELEVI SUNT OBLIGATORII ȘI VOR FI ASIGURATE DE AUTORITĂȚI
Astăzi, de Ziua Mondială a Libertății Presei, evocăm cu tristețe situații din diferite părți ale lumii în care presa continuă să fie cenzurată, jurnaliștii hărțuiți, arestați sau chiar uciși și ne dorim ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple niciunde.
Cu respect pentru munca lor, le doresc tuturor oamenilor de presă succes și încredere în puterea adevărului!”, a transmis premierul României, Ludovic Orban, într-un comunicat de presă.