Două zile și-a căutat stăpâna motanul pe câmp, iar joi dimineața l-a auzit cum mieuna! Căzuse într-un puț, pe islaz, adânc de aproximativ 20 de metri. A alertat autoritățile, care l-au salvat. (CITEȘTE ȘI: DOUĂ PISICI, INFECTATE CU VIRUSUL COVID-19! CE SFATURI LE-A DAT MEDICUL STRĂPÂNILOR ANIMALELOR)
”În această dimineață, pompierii de la Detașamentul de Pompieri Bradu și Punctul de Lucru Rociu au intervenit într-un islaz din localitatea Rociu, pentru salvarea unui animal căzut într-un puț de aproximativ 20 m adâncime. Este vorba de un motan, aceasta este posibil să fi alunecat în timp ce se afla pe marginea gurii din metal a puțului”, au anunțat pompierii.
Un pompier a coborât echipat în puț și a reușit să prindă motanul, pe care l-a adus la suprafață.
Intervinția a durat aproximativ 40 de minute.