În plină criză pandemică, Tudor Chirilă a lansat piesa “E și treaba mea”, creație adaptată special pentru situația existentă în România. Artistul a povestit cum a luat naștere melodia, dezvăluind, totodată, ce a învățat în ultimele zile, când a stat izolat de populație.
“Înainte de izolare aveam scris acest cântec într-o formă simplă – chitară şi voce. Apoi m-am întâlnit cu Prepe, colegul meu de la bas din Vama, şi am lucrat o primă versiune. După care a venit izolarea şi primele două săptămâni am fost descumpănit.
Când mi-am revenit un pic, am reascultat şi am încercat să fac o baladă de dragoste, dar nu mi-a ieşit decât în măsura în care ne gândim la dragostea de oameni. Lecţia pe care o învăţ zilele astea este că nu merge la nesfârşit pe cont propriu, că solidaritatea e necesară cumva ca formă de luptă cu tot ce ne ţine în loc ca societate“, a spus Tudor Chirilă, potrivit click.ro.
Persoană plină de energie, artistul a mai precizat că îi este greu să se obișnuiască în izolare. “Până la urmă, e o situaţie fără precedent, care ne ţine în case de mai bine de o lună. Nu e uşor. Paradoxal, nu am simţit nevoia să mă conectez cu lumea. Conturile mele de social media nu sunt foarte active, nu simt nevoia să ofer lumii conţinut de apartament, nici să mimez o stare de graţie de parcă tot ce-mi lipsea în viaţă era arestul la domiciliu”, a mărturisit Tudor Chirilă.
“Mi-a fost greu şi să-i încurajez pe alţii că, na, şi eu am nevoie de încurajare. Nu am simţit nevoia să-mi sun prietenii, şpriţurile pe Skype sau Zoom mi se par oribile, o călătorie cu căruţa pe un drum desfundat. E adevărat că universul casei mele este vesel şi asta nu mi se datorează mie. Nu prea am timp să filosofez asupra contextului pentru că am multe lucruri de făcut. Am trei joburi odată. În casă la mine, da.
Ştiu că mulţi sunteţi familiari cu situaţia. Mai e şi chestia asta că eu sunt de modă veche şi nu cred că familia sau casa tre’ să devină neapărat o sursă de conţinut pe reţelele sociale. Cu toate astea, învăţ din experienţa asta şi dacă nu vreau. Cred că primul lucru pe care l-am învăţat în raport cu meseriile mele este că experienţa directă, nemijlocită, între artist şi spectator nu poate fi înlocuită prea curând”, a mai adaugat Tudor Chirilă.