Aleksander Ceferin, preşedintele UEFA, s-a declarat optimist în privinţa reluării competiţiilor naţionale şi continentale.
Cele mai variate tipuri de pronosticuri, precum și super cotele zilei, le găsiți pe www.pariuri1x2.ro.
Oficialul UEFA crede că oprirea definitivă a competițiilor ar avea un effect devastator asupra cluburilor.
„Sunt un optimist prin natura mea şi cred că există opţiuni care ne pot permite să reluăm campionatele şi cupele şi să le finalizăm. Este posibil să fim nevoiţi să evoluăm fără spectatori, dar cel mai important lucru cred că este jocul. În vremuri atât de grele, acest lucru ar aduce bucurie oamenilor şi un anumit sentiment de normalitate, chiar dacă meciurile vor putea fi văzute doar la televizor”, a declarat Ceferin pentru italienii de la „Corriere della Sera”.
Președintele UEFA a afirmat că nu există un termen limită pentru finalizarea sezonului 2019-2020.
„Nu există o dată precisă. Explorăm diverse opţiuni pentru a vedea când se pot încheia competiţiile, mereu în funcţie de datele la care se va putea reîncepe să se joace”, a mai spus preşedintele UEFA.
După cum bine știți, cu mici excepți, campionatele de fotbal sunt întrerupte din cauza pandemiei de coronavirus.