Scandal uriaș în comuna Vâlcănești din județul Prahova! Mai mulți polițiști au fost bătuți, loviți cu furca și amenințați cu moartea, după ce au intervenit în aplanarea unui scandal. (CITEȘTE ȘI: SCANDAL ÎN SPITALUL DE BOLI INFECŢIOASE CRAIOVA! MAI MULȚI RROMI AU SPART UȘILE CLINICII, CÂND AU AFLAT CĂ VOR FI INTERNAŢI PENTRU CĂ ERAU POZITIVI COVID 19)
Doi poliţişti şi un poliţist local au fost chemaţi, joi seara, să aplaneze un scandal izbucnit între trei persoane, dar finalul a fost groaznic pentru oamenii legii. Chiar dacă au folosit spray-urile lacrimogene, polițiștii au fost bătuți.
Potrivit Poliţiei Prahova, conflictual a plecat de la consumul de alcool, între trei bărbați. Când au zărit poliţiştii, doi dintre cei trei bărbaţi implicaţi în scandal i-au atacat pe oamenii legii chiar și cu o furcă.
„Au manifestat un comportament agresiv, exercitând acte de violenţă fizică si proferând injurii şi ameninţări cu moartea asupra acestora. Pentru aplanarea conflictului, poliţiştii au folosit spray-urile iritant-lacrimogene, fiind solicitat totodată sprijinul subunităţilor limitrofe, precum şi un echipaj SAS, care au intervenit şi i-au imobilizat pe agresori”, arată Poliţia Prahova.
Cei doi bărbați au fost conduși la sediul poliției, pentru audieri, ulterior fiind reținuți pentru 24 de ore. (VEZI AICI: AU CEDAT! SCANDAL ÎNTR-UN HOTEL DE CARANTINĂ DIN HERCULANE: ”CIORBĂ SLEITĂ?” / ”NU E SEJUR!”)
În cauza se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, dosar penal în lucru, instrumentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești.