Un bărbat din Buzău s-a ales cu o amendă de 2.000 de lei și cu dosar penal, după ce a încercat să mintă oamenii legii. Acesta a scris în declarația pe proprie răspundere că este angajatul unei societăți comerciale, însă polițiștii au verificat imediat și au descoperit că informația era falsă.
De la intrarea în vigoare a Ordonanțelor Militare, oamenii sunt nevoiți să respecte un set de măsuri drastice impuse de autorități, în contextul pandemiei de coronavirus din România. Astfel, putem ieși din casă numai cu motive justificate și având asupra noastră declarație pe propria răspundere, dar și buletinul de identitate.
Cu toate acestea, un bărbat din Buzău a scris în declarația pe propria răspundere că este angajatul unei societăți comerciale, dar la o simplă verificare, oamenii legii au descoperit că acesta mințise. În urma faptei sale, bărbatul s-a ales cu dosar penal și chiar riscă să stea în spatele gratiilor 3 ani. Potrivit art 322 din Codul Penal: „Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul dintre modurile prevăzute în art. 320 sau art. 321, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”. Mai mult, a primit și o amendă de 2.000 de lei din partea polițiștilor, scrie digi24.
„În cursul zilei de ieri, la ora 14:20, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Făurei l-au identificat, pe raza localităţii Vultureni, pe un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din judeţul Buzău. Acesta a înmânat poliţiştilor declaraţia pe proprie răspundere, din care rezulta că este angajat al unei societăţi comerciale de pe raza judeţului Buzău. În urma verificărilor efectuate de poliţişti, aceştia au constatat că buzoianul nu figurează ca angajat al societăţii respective. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals”, au anunţat reprezentanţii IPJ Brăila.