În acest an vânzările de ouă în perioada Sărbătorilor Pascale vor fi mai mici cu aproximativ 30% faţă de 2019, din cauza restricţiilor impuse de criza generată de noul coronavirus. În ceea ce privește preţurile acestea vor fi similare cu cele de anul trecut, chiar dacă costurile de producţie s-au majorat în 2020.
Anul acesta comercianții avicoli suferă o pierdere considerabilă în ceea ce privește vânzarea de ouă și carne de pasăre. Criza provocată de apariția virusului COVID-19 a redus cantitatea de produse cumpărate față de anul 2019 și chiar și în perioada Sărbătorilor Pascale, atunci când aceste produse sunt căutate, se preconizează o scădere a vânzărilor.
„Vânzările în perioada Sărbătorilor Pascale în anul 2020 vor fi mai mici decât în anul 2019 din cauza restricţiilor privind criza COVID-19. Reţele importante pentru distribuţia ouălor cum sunt HORECA sau catering sunt închise, iar cererea generală în această perioadă este mai mică decât în anul 2019. Estimăm o scădere de circa 30%. Conform Observatorului Preţurilor la nivelul UE, preţul la poarta fermei în România este cel mai mic din UE, pentru ouăle obţinute de la găini crescute la cuşti, categoria L+M, ambalate la cofrag de 30 de ouă. Comparativ cu anul 2019, preţul la poarta fermei este acelaşi, adică între 0,28 – 0,30 lei/ou, deşi costul de producţie în anul 2020 este mult mai mare”, a declarat preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), Ilie Van , pentru Agerpres.
În anii trecuţi, industria avicolă miza pe vânzări între 170 şi 180 de milioane de ouă în perioada Sărbătorilor Pascale, cu 50% mai mult decât într-o lună obişnuită, lucru ce nu se va mai întâmpla în acest an.
Reprezentantul Uniunii Crescătorilor de Păsări susţine că şi cererea de carne de pasăre s-a redus semnificativ în ultimele două-trei săptămâni din cauza măsurilor de restricţie, care au închis o mare parte din reţelele de distribuţie, iar exportul a scăzut mult din aceleaşi motive.
O altă problemă cu care se confruntă sectorul avicol autohton în această perioadă este legată de preţurile în creştere la cereale, soia, premixuri furajere, dar şi la echipamentele de protecţie şi dezinfectanţi.
„În această perioadă, preţurile la produsele avicole sunt în scădere, iar acest fenomen va duce la blocarea activităţii avicole fie prin închiderea unor ferme, fie prin acumulare de datorii care va duce în final la falimentul unor unităţi avicole.” a mai spus Ilie Van.