Anul acesta, pentru ortodocşi, Floriile pică în data de 12 aprilie, odată cu Paştele catolic. În tradiţia creştină, Floriile marchează ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, călare pe un măgar. Este, totodată, ultima zi înainte de Săptămâna Patimilor. Iată ce semnifică ramurile de salcie sfințite de biserică în ziua floriilor și cum se aruncă după ce se usucă.
Primele informații despre ramurile de salcie le găsim în Jurnalul Egeriei, o pelerină din Europa vestică, care a vizitat Țara Sfântă spre sfârşitul secolului al IV-lea. Astfel, Egeria consemnează faptul că, de Florii, credincioșii urcau în Muntele Măslinilor cântând rugăciuni și purtând ramuri în mâini:
„Când se apropie ceasul al unsprezecelea, se citeşte locul din Evanghelie unde copiii cu ramuri şi stâlpări de finic au întâmpinat pe Domnul, zicând: «Binecuvântat Cel ce vine în numele Domnului». Şi îndată se ridică episcopul şi tot poporul şi atunci se merge din vârful muntelui numai pe picioare. Căci tot poporul merge înaintea episcopului, cântându-se imne şi antifoane şi răspunzând într-una: «Binecuvântat Cel ce vine în numele Domnului!». Şi toţi copiii câţi sunt prin acele locuri, până chiar şi cei care nu pot merge singuri pe picioare şi care – mici fiind – îi poartă părinţii aşezaţi pe grumazul lor, purtând toţi, în mâini, ramuri: unii de palmieri, alţii de măslini, şi aşa este însoţit episcopul în chipul în care a fost întâmpinat atunci Domnul”, potrivit doxologia.ro.
Ramurile de salcie erau aduse de credincioşi în fața Sfântului Altar. Acest obicei este menționat și în primele cărți de cult din țara noastră. Asftel, Moliftelnicul de la Alba Iulia din 1689 numește Sărbătoarea Floriilor – „Dumineca florilor pe sălcii”, iar în Liturghierul Mitropolitului Dosoftei, rugăciunea de binecuvântare a ramurilor se numește „Molitvă la blagoslovitul mâțâșoarelor, la Dumineca Florilor”.
Până în zilele noastre, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, la finalul Sfintei Liturghii din această Duminică, preotul să binecuvânteze ramurile de salcie. Deși în Sfânta Scriptură citim că Mântuitorul a fost întâmpinat la intrarea în Ierusalim cu ramuri de finic, în funcţie şi de clima ţării, s-au folosit şi alte ramuri: de salcie, măslin sau chiar liliac. (CITEȘTE ȘI: TRADIȚII ȘI OBICEIURI PENTRU DUMINICA FLORIILOR. CE ESTE BINE SĂ FACI CU O SĂPTĂMÂNĂ ÎNAINTE DE PAȘTE)
Tradiţia spune că poporul român a ales salcia, deoarece ea imită cel mai bine gestul de plecare smerită în faţa Mântuitorului lumii.
Având în vedere că aceste ramuri sunt sfințite de preot, cel mai potrivit ar fi ca, după ce se usucă, ele să nu fie aruncate la gunoi, ci arse sau îngropate în pământ, pentru a se „întoarce” din nou în natură. În satul tradiţional, gospodarii păstrează salcia binecuvântată chiar și după ce se usucă, împodobind cu ea icoanele, uşile sau ferestrele caselor.