Destine curmate într-o fracțiune de secundă. Trei tineri din Călărași au murit în urma unui grav accident de circulație. Conform informațiilor de la locul accidentului, șoferul consumase băuturi alcoolice și a părăsit locul faptei, însă a fost găsit de polițiști.
Tragedie fără margini într-o comună din Călărași. Trei tineri au murit, un altul este în comă după un accident cumplit petrecut în localitatea Ileana, la ieşirea spre satul Răzoare. În autoturism se aflau cinci tineri. Șoferul, un băiat de 20 de ani și-a condus prietenii spre moarte. S-a urcat la volan deși băuse înainte, a derapat şi a ajuns cu autoturismul în afara părţii carosabile.
La fața locului a fost o adevărată desfășurare de forțe. Pompierii de la Fundulea au intervenit cu mai multe echipaje MSURD, modulul de descarcerare și la fața locului au ajuns și trei echipaje de ambulanță.
(CITEȘTE ȘI: ACCIDENT GRAV PE CALEA MOȘILOR! CIRCULAȚIA A FOST OPRITĂ! UN ȘOFER A AJUNS LA SPITAL)
Au fost identificate într-o primă fază patru victime la faţa locului, dintre care doi decedați, şi alţi doi tineri în stare comatoasă, foarte gravă. Ambele persoane grav rănite au fost preluate de ambulanțele S.A.J. şi li s-au acordat îngrijiri medicale de urgenţă. Unul dintre ei a decedat la puțin timp, ridicând bilanțul morților la trei. Șoferul, care plecase de la locul accidentului, a fost și el identificat la puțin timp. Pentru că suferise mai multe traumatisme, a fost solicitat echipajul SMURD de către poliție și băiatul a fost transportat la spitalul din Lehliu Gară. Testat, rezultatul alcooltestului a indicat 0,86 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii urmează să stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul în care și-au pierdut viața tinerii de 16 ani, 17 ani și 21 de ani. Un alt băiat de 20 de ani este în stare gravă.
(VEZI ȘI AICI: FIUL PRIMARULUI DIN CHIAJNA A PROVOCAT UN GRAV ACCIDENT IN LOCALITATEA ROSU!)