Vor ajunge sau nu în fața ofițerului de Stare Civilă? Îl va prezenta Lidia părinților săi pe Răzvan? Iată doar două dintre întrebările pe care admiratorii cuplului și le pun de foarte multă vreme. Iar acum, punând în ecuație și riscul reprezentat de noul coronavirus, planurile – din acest punct de vedere – trebuie amânate. Și, la fel ca toți ceilalți români, indiferent dacă sunt sau nu vedete, Lidia și Răzvan stau ”la izolare”, respectând măsurile restrictive impuse prin ordonanțele militare. Însă izolarea poate aduce și surprize…
La ”Vorbește Lumea”, Lidia Buble a mărturisit că – ținând cont de condiții și de distanțarea socială – nu ar fi exclus să iasă din criză cu un… bebeluș. Acesta a fost răspunsul pe care l-a dat la întrebarea pusă de Adela Popescu, iar fanii au rămas, la propriu, cu gurile căscate. Un copil înainte de căsătorie? Ce-ar spune părinții Lidiei? Dar vedeta a părut chiar extrem de încântată de o asemenea perspectivă, rostind și un ”Doamne ajută!” elocvent. Pe de altă parte, artista a recunoscut că, înainte de criza coronavirusului, ea și Răzvan se vedeau mai mult seara, fiecare având un program încărcat. Acum, situația este complet schimbată și nu ar fi exclus să apară ”un bublișor mic”.
”Oh, Doamne ajută. Eu zic că da. La cum stă treaba acum, numai în casă, numai în casă… Înainte mă plângeam că nu avem timp să ne vedem. Spuneam că ne vedem mai mult seara, că el e matinal și eu pasăre de noapte, călătoream mult prin țară. Acum pentru că toată ziua suntem lipiți, nu ar fi exclus să ieșim și cu bublișorul mic. Nu mă vezi ce zâmbet am pe buze”, a declarat Lidia Buble, extrem de veselă și optimistă.
(CITEȘTE ȘI: RĂZVAN SIMION, DIN NOU ALĂTURI DE FOSTA SOȚIE ȘI COPII. CE S-A ÎNTÂMPLAT CU LIDIA BUBLE)
Nimeni nu-i contestă frumusețea Lidiei Buble, însă dacă vine vorba despre vestimentația aleasă, atunci vedeta are o mică ”problemă”. Iar asta se întâmplă foarte des, mai ales pe pagina ei de Instagram, acolo unde Lidia postează fotografii în care apare în fel și fel de ipostaze… vestimentare, unele mai ciudate decât altele. Se poate vorbi despre un nonconformism pe care mulți dintre fani îl consideră, totuși, exagerat. Este drept și că fiecare vedetă are dreptul de a se îmbrăca așa cum crede că îi stă cel mai bine, iar dacă Lidia se simte ok, atunci toate comentariile sunt de prisos. Pe de altă parte, fiind vorba despre o artistă cunoscută și apreciată, fanii au, la rândul lor, dreptul de a-și exprima opiniile, fie ele pro sau contra.
(VEZI ȘI AICI: LIDIA BUBLE A SPUS TOT: ”MAI MULT ÎN CENTIMETRI…”)
La un moment dat, Lidia a postat o fotografie care a dat naștere unor comentarii contradictorii. Bineînțeles, fanii s-au împărțit imediat în două tabere. Reține atenția un comentariu acid la adresa Lidiei, cu atât mai mult cu cât ideea nu e nouă. Are Lidia un… consilier pe probleme de vestimentație? Dacă da, atunci ar trebui să se debaraseze de el/ea. Iar dacă nu are, atunci – este părerea autorului mesajului critic – Lidia trebuie să apeleze, neapărat, la cineva care ar putea să o scoată din… oribil. ”Cine dracu te îmbracă?… daca e cineva, schimba-l, ca te îmbracă oribil, daca te îmbraci singura atunci apelează la cineva că te îmbraci oribil!”, a scris cineva. (Vezi AICI fotografia)