Pandemia mondială de coronavirus a provocat numeroase decese și a dus la infectarea a peste 1 milion de persoane, iar bilanțul Covid-19 este unul din ce în ce mai tragic, de la o zi la alta.
Bilanțul noului coronavirus este din ce în ce mai tragic, de la o zi la alta! Worldometers.info a oferit informații despre cele mai afectate țări de pandemia de Covid-19, dar și despre statistica deceselor și, mai mult, despre statul care are, în acest moment, cea mai mare rată de vindecare.
Cazuri confirmate la nivel mondial: 1.332.151
Decese din cauza Covid-19: 73.980
Persoane vindecate: 277.737
Sursa citată informează că 933.896 (95%) din cazurile totale de 980.434 active în prezent, sunt în stare bună și stabilă, iar 46.538 (5%) sunt cazuri severe, în stare gravă. Dintre cele 351.717 cazuri încheiate, 277.737 (79%) au fost pacienți vindecați și externați, iar 73.980 (21%) și-au pierdut viața din cauza infectării cu Covid-19.
În acest moment, China este țara cu cea mai mare rată de infectare, înregistrând un total de 77.078 de persoane vindecate. Locul 2 este ocupat de Spania, cu 40.437 de persoane vindecate. Locul 3 este al Germaniei, cu 28.700 de persoane vindecate, iar mai apoi Iran și Italia, cu 24.236, respectiv 22.837 de persoane vindecate.
În topul celor mai infectate țări cu coronavirus, România ocupă, în acest moment, locul 29, iar spre deosebire de zilele trecute, numărul celor testați pozitiv cu Covid-19 a crescut.