Ludovic Orban le transmite cadrelor medicale “să-și facă datoria” și să-și respecte meseria pe care au ales-o, tratând fiecare pacient în parte. Premierul mai scoate în evidență faptul că probleme de aprovizionare cu materiale sanitare există și în alte țări lovite de pandemia de COVID-19, nu doar în România.
Declarația lui Ludovic Orban vine în contextul în care, în ultimele zile, mai multe cadre medicale și-au dat demisia sau au intrat în concediu medical din cauza lipsei materialelor din protecție.
“Să-şi facă datoria! Noi ne străduim şi facem tot ce este omeneşte posibil pentru a asigura echipamentele de protecţie, medicamentele necesare, substanţele pentru dezinfectare, faptul că au existat discontinuităţi şi penurii în anumite spitale se datorează unei conjuncturi internaţionale extrem de dificile, în care există o competiţie acerbă pentru orice fel de astfel de produs. Noi ne facem datoria, suntem prezenţi şi uzăm de toate pârghiile pe care le avem la dispoziţie pentru a asigura tot ceea ce este necesar pentru buna desfăşurare a misiunii pe care o au medicii. Le cer să trateze toţi pacienţii care au nevoie. Noi deja am restrâns numărul de internări, permiţând internarea doar a acelor cazuri care necesită internarea, care sunt urgenţe. Să aplice toate procedurile care sunt reglementate de OMS şi de INSP. Trebuie un triaj foarte serios al pacienţilor şi o tratare diferenţiată în funcţie de riscul ca un pacient să fie infectat, iar acest risc se poate determina printr-un triaj corect efectuat. Noi am pus la dispoziţia spitalelor acele corturi în afara spitalelor pentru ca triajele să se deruleze în aer liber. Să facă tot ceea ce ştiu ei pentru a se proteja şi să ştie că nu numai în România au apărut aceste goluri în aprovizionare, ci în toate ţările care sunt afectate de epidemie”, a spus Ludovic Orban.
Premierul le recomandă managerilor de spitale să facă pe cont propriu, dacă au posibilitatea, achiziții de materiale sanitare.
“Nu este numai obligaţia statului şi a guvernului să facă aceste achiziţii. Fiecare spital are un plan de achiziţii. Spitalele sunt unele dintre ele în subordinea Ministerului Sănătăţii, altele în subordinea autorităţilor locale. Autorităţile locale ştiu că în judeţe şi municipii se implică, au tratat serios problema, au reuşit să facă achiziţii importante, fie spitalele, fie conducătorii autorităţilor locale. Trebuie să facem un efort conjugat pentru a reuşi să asigurăm risc minim pentru medici, asistenţi medicali şi pentru celelalte categorii de personal care au interacţiune cu bolnavii, astfel încât să reducem la maximum riscul. Este misiunea pe care şi-au asumat-o şi îi îndemn să-şi facă datoria şi să se gândească la sănătatea şi viaţa românilor, care chiar au nevoie de fiecare medic, de fiecare angajat din spital pentru a avea grijă de ei”, a mai spus Ludovic Orban.