Cu toate că nu au reușit încă să debuteze la echipele naționale, selecționerii primei reprezentative și a „tineretului” se vor alege cu salariile reduse cu 20%.
Decizia a fost luată de Federaţia Română de Fotbal în semn de solidaritate cu întreaga familie a fotbalului românesc, anunțul fiind făcut pe site-ul frf.ro.
„Având în vedere situaţia actuală din fotbalul românesc, situaţie cauzată de evoluţia pandemiei COVID-19, în spiritul solidarităţii întregii familii a fotbalului românesc, Federaţia Română de Fotbal a hotărât ca începând cu 1 aprilie, toate salariile angajaţilor FRF, inclusiv din zona tehnică, să fie diminuate cu 20%. Federaţia Română de Fotbal consideră că e important ca în aceste momente să ofere o dovadă de unitate, solidaritate şi înţelegere”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al FRF.
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a venit cu precizări și a spus că această decizia constituie o datorie faţă de membrii afiliaţi având în vedere perioada foarte grea pe care familia fotbalului românesc o traversează în această perioadă.
„Nimeni nu ştie în acest moment când vom reveni la normal, însă, ceea ce ştiu este că împreună trebuie să ne luptăm pentru viitorul nostru. După consultările pe care le-am avut cu echipa de management a FRF, am luat decizia să reducem pentru toţi angajaţii FRF salariile cu 20%. Această modificare va afecta veniturile fiecăruia, dar sunt momente dificile în care trebuie să rămânem solidari pentru că avem această datorie faţă de noi înşine şi colegii noştri, faţă de membrii afiliaţi şi parteneri, faţă de suporteri şi, în primul rând, faţă de viitorul fotbalului românesc”, a menționat Burleanu.
Întrerupte iniţial până la 31 martie, competiţiile fotbalistice din România, au fost suspendate printr-o decizie a Comitetului de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal cel puţin până la momentul ridicării stării de urgenţă. Aceasta a fost decretată la 16 martie de preşedintele Klaus Iohannis pentru o perioadă de 30 de zile ca urmare a pandemiei de coronavirus.